21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialLiteratură. Cărtărescu, în turneu european cu „Aripa dreaptă“

Literatură. Cărtărescu, în turneu european cu „Aripa dreaptă“

 

În perioada 6–13 noiembrie, Mircea Cărtărescu va participa la un amplu turneu de promovare a volumului „Die Flügel“ („Aripa dreaptă“, traducerea Ferdinand Leopold) în Germania, Elveţia şi Austria. Turneul cuprinde evenimente la Berlin, Frankfurt, Heidelberg, Basel, Passau, Graz şi Viena.

Traducerea integrală în limba germană a trilogiei Orbitor a fost realizată de Gerhardt Csejka şi Ferdinand Leopold. Primele două volume, “Die Wissenden” (“Aripa stângă”, traducerea Gerhardt Csejka) şi “Der Körper” (“Corpul”, traducerea Gerhardt Csejka şi Ferdinand Leopold), au apărut cu sprijinul Institutului Cultural Român la Editura Paul Zsolnay în anii 2007 şi 2011. Pentru „Der Körper“, scriitorul şi traducătorii au obţinut premiul internaţional pentru literatură al Haus der Kulturen der Welt din Berlin.

Director al Literaturhaus Berlin, traducătorul Ernest Wichner îl va însoţi pe Mircea Cărtărescu în Austria şi va participa la seria de lecturi în limba română şi în limba germană care se va desfăşura după următorul program: 11 noiembrie, ora 20.00, Centrul Cultural Minoriten din Graz – Literatur OST >< WEST: prezentare de carte „Die Flügel“/“Aripa dreaptă“, lectură în limba română: Mircea Cărtărescu, traducere şi lectură în germană: Ninja Reichert, moderator: Ernest Wichner; 13 noiembrie, ora 14.00, BuchWien 2014, standul Donaulounge – Prezentare de carte „Die Flügel“/“Aripa dreaptă“, cu participarea scriitorului Mircea Cărtărescu, lectură şi moderare: Ernest Wichner; 13 noiembrie, ora 16.00, BuchWien 2014, scena ORF – Prezentare de carte „Die Flügel“/“Aripa dreaptă“, cu participarea scriitorului Mircea Cărtărescu, lectură: Ernest Wichner, moderator: Wolfgang Popp; 13 noiembrie, ora 19.00, Alte Schmiede Viena – Prezentare de carte „Die Flügel“/“Aripa dreaptă“, cu participarea scriitorului Mircea Cărtărescu, lectură în limba germană: Kurt Neumann, moderator: Ernest Wichner.  

Cele mai citite

Irina Begu, calificată în turul al treilea la Roma

Irina Begu s-a calificat în turul al treilea al turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, după ce franţuzoaica Oceane Dodin a abandonat...

Spitalul Foișor, date de ultimă oră despre starea lui Florin Piersic

În urma evaluării din această dimineață, s-a constatat că starea de sănătate a lui Florin Piersic este ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă,...

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...
Ultima oră
Pe aceeași temă