16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialLibia. Lovitură de forţă a generalului Haftar

Libia. Lovitură de forţă a generalului Haftar

Capitala libiană era încă sub tensiune luni, a doua zi după ce forţele fidele generalului disident Khalifa Haftar au luat cu asalt Parlamentul şi au anunţat suspendarea lui, contestând legitimitatea şi slăbiciunea guvernului, trei ani după înlăturarea lui Muammar Gadhafi. Lovitura de putere ameninţă să arunce Libia într-un război civil.

Miliţiile aliate unui fost general li­bian au organizat un atac asupra Parlamentului din Tripoli, duminică, şi au declarat dizolvarea lui, în cadrul celor mai grave lupte care au avut loc în capitală după revoluţia din 2011. Grupul lui Haftar a anunţat că aleşii Congresului naţional general – Parlamentul provizoriu – a fost înlocuit cu un comitet de redactare a Constituţiei existente. Locuitorii din Tripoli şi ziarişti au semnalat lupte violente şi atacuri cu rachete în câteva cartiere centrale, zeci de vehicule dotate cu tunuri antiaeriene s-au adunat în centrul oraşului în zona clădirilor oficiale. Era dificil de ştiut dacă ex-generalul Khalifa Haftar comanda o forţă suficientă pentru a se implica în lovitura de forţă de la Tripoli, ultimul capitol dintr-o luptă pentru putere, pământ şi resurse care a sfâşiat Libia, ţară bogată în petrol, după căderea dictatorului Muammar Gadhafi. Guvernul central a luptat în van să stăvilească zecile de miliţii care au apărut după insurecţia anti-Gadhafi.

Media libiene au relatat că membrii miliţiei lui Haftar au răpit mai mulţi legiuitori naţionali şi, potrivit unor zvonuri, ministrul Justiţiei abia a supravieţuit unei tentative de asasinat.

Haftar este un misterios general devenit lider al opoziţiei, care s-a exilat în SUA în anii 1980 şi a trăit ani de zile la Falls Church, în Virginia şi a revenit în Libia în timpul revoluţiei din 2011. El este o figură binecunoscută în Libia – era un ofiţer care a participat la lovitura de stat din 1969 care l-a adus la putere pe Gadhafi. Mai târziu, a comandat trupele libiene în războiul cu Ciadul vecin, dar a fost făcut prizonier de trupele ciadiene. În 1988, s-a rupt de Gadhafi şi a creat Armata naţională libiană, descrisă ca un grup rebel cu baza în Ciad.

Generalul Mokhtar Farnana, vorbind în numele forţelor lui Haftar, aşa numita Armată naţională libiană, a declarat la televiziunea libiană că 60 de membri ai Adunării constituante a ţării, aleşi în acest an pentru redac­tarea noii Constituţii, vor înlocui Parlamentul şi a precizat că guvernul va acţiona în caz de urgenţă. „Anunţăm lumii că ţara nu poate fi un teren fertil sau un incubator pentru terorism”.

În ultimele luni, miliţiile din Libia s-au divizat mai mult sau mai puţin în două grupuri. Miliţiile islamiste din Benghazi s-au alăturat aliaţilor din Misrata formând primul grup. Al doilea este un grup diversificat de politicieni liberali, ofiţeri din epoca Gadhafi şi miliţii tribale din Tripoli şi din munţii din vest. Ambele dispun de forţe care ocupă posturi sau sunt aliaţi cu guvernul central şi în Parlament şi au primit fonduri şi resurse de la stat. Duminică, două miliţii din Tripoli, care fac parte din grupul anti-islamist, au luat cu asalt clădirea goală a Parlamentului. Miliţiile, cunoscute sub numele Qaqa şi Sawaiq, au promis răzbunare lui Haftar şi cum noaptea a căzut peste Libia, şi peste viitorul ei, este dificil de spus unde se află fostul general. A încercat în van să preia controlul forţelor rebele disparate în cursul primilor ani ai insurecţiei din 2011. După căderea lui Gadhafi a dispărut de pe scena politică a Libiei, până la o dată recentă. Mulţi libieni consideră asaltul de duminică o lovitură de stat militară dar alţi observatori consideră că această descriere ar da forţelor lui Haftar o legitimitate mai mare decât merită.

Atacul din Benghazi

Associated Press a citat responsabili din mediul sanitar potrivit cărora două persoane au fost ucise şi peste 60 rănite în luptele care au avut loc la două zile după ce forţele lui Haftar au lansat un asalt contra miliţiilor islamiste „Brigada 17-februarie” în oraşul Benghazi, soldat cu 70 morţi. Grupul lui Haftar s-a autonumit „armată naţională” şi a afirmat că „duce o operaţiune de mare anvergură pentru curăţarea Benghazi-ului de grupurile teroriste”. Denunţând asasinatele şi atacurile contra armatei în estul libian, mai mulţi militari s-au alăturat forţei lui Khalifa Haftar. Benghazi este teatrul atacurilor şi asasinatelor cotidiene care vizează armata şi poliţia. Nerevendicate, aceste atacuri sunt atribuite grupărilor islamiste radicale, super-înarmate, foa­rte prezente în estul Libiei. 

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă