In Romania urbana posttotalitara oricine este tutuit. Fenomenul poate avea mai multe explicatii. Una ar fi ca, dintr-un mimetism ridicol, romana maimutareste de la o vreme engleza, limba in care, pe plan formal, pronumele de politete lipseste. Eroare. Engleza, limba eminamente polisemantica, exprima notiunile si nuantele vorbirii in functie de context. Iar universalul you are la randul lui, in functie de context, cel putin doua sensuri. Adresandu-se presedintelui Statelor Unite, o comisie a Senatului se va folosi indubitabil de un you, care insa, in context, va avea toata incarcatura de sens a unui "dumneavoastra". Politetea nu lipseste englezei. O paranteza comica: anglo-americanizand anapoda romana in fata a zeci de mii de telespectatori, prezentatoarea unui film elogia nu demult persoana celebrului actor Jean Gabin, rebotezat (sic) John Gabin. Intr-un film de duzina in care una din secvente se desfasura in biroul unui intangibil VIP din Manhattan, secretara (cuviincioasa pe toata linia in conventia rolului) il tutuia de zor in traducere romana. "Vrei sa-ti aduc o cafea?", isi intreba ea politicos superiorul, creand o incongruenta ilara.
Tutuiala se manifesta insa si in afara campului oricum alunecos al traducerilor. Suntem tutuiti. Fenomenul imbraca de la o vreme proportii de masa, prezent in bombardament continuu in limbajul publicitatii si reclamelor unde mari firme, banci internationale, farmacii, magazine de moda, colosi ai comertului (nu in ultimul rand cel de telefoane mobile) se intrec in a ni se adresa, aparent cordial si prieteneste, tutuindu-ne. Vocile acestor dispensatori de bunuri ni se adreseaza ca unor minori, egali in nevarstnicie; membrilor marelui public, ca unor persoane bune de batut, superior si complice, pe umar. "Simplu ca o joaca de copii!", se recomanda complicata factura, nu fara capcane, a retelei Romtelecom. "Pentru tine!"; "Esti in centrul preocuparilor noastre!"; "Traieste cu noi fiecare clipa!"; "Noi nu-ti vrem banii!" s.a.
Intr-o carte recenta (Scurta istorie a viitorului) un observator de talia lui Jacques Attali nota ca, in imprejurarile unei societati tot mai autoritar consumiste, s-ar parea ca se lucreaza de pe acum la o subtila robotizare a caracterelor, de folos pragmatic pietelor, astfel incat dispensatorii reci si lucizi ai ofertei de bunuri de toate felurile sa poata guverna cat mai inteligent si eficace — nu in ultimul rand psihologic — gusturile si apetiturile consumatorilor pasivi ai fluxului mereu crescand de oferte materiale.
Dincolo de explozia salbatica a vulgaritatii, tutuiala careia ii e supusa de la o vreme masa anonima a consumatorilor din Romania pare sa fie unul dintre simptomele unei astfel de imaginatii fecunde, acum in actiune, urmarind din cate s-ar parea ca, in interesul unui comert cat mai profitabil, sa-i faca una pe toti — iluzoriu egali fata cu oferta infinit de sclipitoare a valorilor pietei. E, din cate s-ar parea, semnul unei noi ordini de civilizatie, straina de respectul traditional fata de celelalte valori, prin definitie diverse, ale celuilalt. Se intrevede aici un nou context cu doua paliere: prielnic pe de o parte cresterii nemasurate a ascendentului celor care tutuiesc marea putere a pietei; stingheritor, pe de alta parte, pentru simtul diversitatii si demnitatii personale a celor tutuiti, consumatorii. Caci — echivoca, neinhibata si aparent cordiala cum ni se arata — libertatea de a tutui nu este decat aparent reciproca.
Andrei Brezianu este scriitor si publicist stabilit in SUA
