Economia in declin a reusit sa inlocuiasca razboiul din Irak ca tema principala in campania electorala pentru alegerile prezidentiale din SUA. In parte, aceasta evolutie se datoreaza faptului ca americanii au ajuns sa creada ca s-a intors foaia in Irak. Aparent, numarul mai mare de militari americani desfasurati in teatrul de operatiuni conform strategiei "surge" i-a intimidat pe insurgenti, reducand violentele. Implicatiile sunt clare: un spectacol de putere salveaza situatia.
Dar tocmai acest tip de argumentatie macho a fost cel care a implicat America in conflictul din Irak. Razboiul era menit sa demonstreze forta strategica a puterii militare. In schimb, situatia din teren i-a aratat mai curand limitele. Mai mult, razboiul a subminat adevarata sursa a puterii americane – autoritatea morala.
Evenimentele recente au sporit riscurile pe care le comporta abordarea practicata de Administratia Bush. A fost intotdeauna evident ca momentul plecarii americanilor din Irak s-ar putea foarte bine sa nu fie ales de ei – asta daca nu cumva au de gand sa incalce inca o data dreptul international. Irakul solicita acum ca trupele operative americane sa paraseasca tara in termen de 12 luni, urmand ca pana in 2011 toti militarii SUA sa fie retrasi.
Desigur, diminuarea violentelor e un lucru binevenit, iar desfasurarea intaririlor americane poate ca a jucat un rol important. Pe de alta parte, daca intensitatea violentei din Irak ar fi constatata in oricare alta tara, ar ajunge imediat pe prima pagina a ziarelor; numai in ceea ce priveste Irakul ne-am abrutizat intr-atat incat sa consideram ca, daca au fost omorati doar 25 de civili, am avut parte de o zi buna.
Totusi, meritele strategiei "surge" nu sunt prea clare. Probabil ca alti factori au fost mult mai importanti, inclusiv platile in conturile insurgentilor suniti, pentru ca acestia sa lupte alaturi de SUA impotriva Al Qaeda. Dar strategia ramane periculoasa. SUA ar trebui sa ajute la crearea unui guvern puternic si unit, nu sa consolideze militiile sectare. Intre timp, guvernul irakian s-a trezit la realitate si a inceput sa-i aresteze pe unii dintre liderii pe care ii sprijinea administratia americana. Oricum, perspectivele unui viitor stabil sunt tot mai difuze.
Aici e problema: strategia "surge" urma sa ofere spatiul necesar unui acord politic, acesta, la randul sau, constituind baza pentru stabilitate pe termen lung. Dar acordul politic lipseste. Din acest motiv, exact ca in cazul argumentelor utilizate pentru justificarea razboiului si in cel al indicatorilor de succes, se modifica acum si rationamentul strategiei "surge".
Se vad insa din ce in ce mai clar costurile militare si economice ale acestei aventuri ratate. Chiar daca SUA ar fi obtinut stabilitatea in Irak, acest rezultat, oricum, nu ar fi asigurat victoria in razboiul impotriva terorismului, ca sa nu mai amintim de obiectivele strategice mai de anvergura. Lucrurile nu au mers prea bine in Afganistan – asta ca sa ne exprimam elegant –, iar Pakistanul pare tot mai putin stabil.
Cei mai multi analisti opineaza, de altfel, ca rationamentul din spatele invaziei ruse in Georgia, care a reaprins teama de un nou razboi rece, s-a bazat, cel putin in parte, pe convingerea Moscovei ca America ar fi relativ incapabila de a reactiona, fiindca fortele ei armate sunt ocupate cu doua razboaie esuate (si au ajuns la limita puterilor din cauza politicii de a nu inlocui resursele militare consumate). Calculul Moscovei s-a dovedit a fi cel corect.
Chiar si cea mai mare si cea mai bogata tara din lume nu dispune decat de resurse limitate. Razboiul din Irak a fost finantat exclusiv prin credite, iar acesta este, cel putin in parte, motivul pentru care datoria nationala a SUA a crescut cu doua treimi in doar opt ani.
Lucrurile merg din rau in mai rau: deficitul pentru 2009 este estimat la jumatate de trilion de dolari, fara a pune la socoteala costurile determinate de infuziile de capital destinate iesirii din criza financiara si ale celui de-al doilea pachet de stimulente, despre care mai toti economistii spun ca e necesar urgent. Razboiul si modul in care a fost el gestionat au redus spatiul de manevra al SUA si este aproape sigur ca vor adanci si prelungi problemele economice.
Credinta in succesul strategiei "surge" e cu atat mai periculoasa cu cat razboiul din Afganistan evolueaza foarte prost. Aliatii europeni ai SUA au obosit din cauza nesfarsitelor batalii si a numarului de militari morti si raniti. Liderii europeni sunt in majoritatea lor mai putin versati in arta manipularii decat Administratia Bush si le vine mai greu sa ascunda cifrele de cetatenii lor.
Britanicii, de exemplu, sunt perfect constienti de problemele cu care s-au confruntat, in repetate randuri, in Afganistan, in perioada lor imperiala. SUA vor continua, desigur, sa puna presiune pe aliatii lor, dar democratia are caile ei proprii de limitare a efectelor acestei presiuni. In urma opozitiei populare fata de razboiul din Irak, Mexicul si Chile nu au cedat presiunii americane de a sprijini invazia la ONU; cetatenii acestor tari au avut, se vede, dreptate.
Dar, in America, credinta ca strategia "surge" a functionat ii face acum pe multi sa sustina si sporirea numarului de militari in Afganistan. Intr-adevar, razboiul din Irak a distras atentia americana de la situatia din Afganistan. Dar esecurile din Irak tin de strategie, nu de numarul de soldati. A sosit momentul ca SUA si Europa sa traga invatamintele lectiei Irak sau, mai bine zis, sa reinvete lectiile oricarei tari care incearca sa ocupe un alt stat si sa-i determine viitorul.
Copyright: Project Syndicate/Institute for Human Sciences, 2008.
www.project-syndicate.org
