38.4 C
București
marți, 16 iulie 2024
AcasăSpecialLarry King, bocitorul-şef al Americii

Larry King, bocitorul-şef al Americii

Longevivul prezentator de televiziune Larry King a anunţat că îşi agaţă bretelele în cui, prilej pentru revista Vanity Fair de a face o retrospectivă a emisiunii de super succes „Larry King Live” şi de a dezvălui reţeta ei ideală: moartea unei vedete. 

Odată cu moartea mai multor celebrităţi în iunie anul trecut, Larry King şi-a adjudecat statutul de bocitor-şef al Americii şi consilier în durere, este de părere jurnalistului James Wolcott, de la revista Vanity Fair. King şi-a transformat showul într-o anchetă postmortem în cazul David Carradine, un priveghi jovial al lui Ed Mcmahon, un azil auxiliar pentru Farah Fawcett sau într-o echipă de liniştit fanii traumatizaţi de moartea megastarului Michael Jackson.

Andy Warhol a fost primul care a descoperit potenţialul întâlnirii dintre celebritate şi mortalitate, al vărsării de sânge şi de cerneală, în cazul tabloidelor. Cu multiplele înregistrări despre Jacqueline Kennedy în doliu şi seriile de fotografii cu Marilyn Monroe, începute cu săptămâni înainte de supradoza sa fatală, în vara anului 1962, Warhol a înţeles că în lumea vedetelor de la Hollywood, morţile unor idoli pop nu sunt doar ştiri de prima pagină pentru o zi- ele reapar în vizorul publicului, periodic.

Prezenţa ca martor la diferite emoţii exercită o forţă care produce apropierea şi hrăneşte o oarecare dependenţă. De aceea, Warhol a reuşit să facă mortea vedetelor atât memorabilă, cât şi lumească.

Larry King Live, un salon funerar al zeilor

Având în vedere că Warhol nu mai era prin preajmă, pentru a elogia frumuseţea morţii, cultura a produs un succesor, un tenace câine de mare a cărui voce sună tot timpul de parcă ar molfăi biscuiţi: gazda CNN Larry King, al cărui show „Larry King Live” aproape că a devenit o instituţie de sine stătătoare- un fel de salon funerar al zeilor. După Warhol, King şi-a asumat rolul indispensabil de bocitor al vedetelor.

Spre deosebire de Warhol, King gesticulează foarte mult şi îşi punctează răspunsurile cu scuturări din cap şi mormăieli grijulii. Elocvenţa nu este punctul său forţe. Solicită şi acceptă clişee banale, care transformă orice moarte celebră într-un „prânz crocant”, în timp ce audienţa este nevoită să ghicească ce s-a întâmplat. O emisiune obişnuită Larry King Live este o filosofie a cărei absurditate sfidează parodia.

Purtându-şi bretelele care l-au făcut celebru, arată de parcă ar fi legat de scaun cu centuri verticale, care nu îi permit să se ridice, indiferent ce persoană s-ar afla în faţa lui.

Când Charlie Rose, de la televiziunea publică, onorează trecerea în nefiinţă a unui autor prestigios sau politician, prin convocarea unui grup de editori la New York Times care sa discute realizările decedatului cu eleganţă şi profunzime, Larry King Live urmează un traseu mai democratic, amintind orice scandal sau eveniment care are o vagă legătură cu mortul.

Prieteni, fraţi, acoliţi, colegi, foşti parteneri de viaţă, maseuri, terapeuţi, astrologi, ofiţeri, şoferi de ambulanţă, foşti colegi de celulă- apar şi îşi aduc contribuţia la poveste.

Toţi sunt bineveniţi în studioul CNN şi sunt linguşiţi de parcă ar fi sănătoşi mintal şi ar avea ceva interesant de spus. „Sunt ca un fel de intermediar”, a spus King în timpul unei discuţii. Precum Andy Warhol şi spre deosebire de Dumnezeul atotputernic, Larry King nu îşi permite să judece; toate celebrităţile sunt egale în ochii lui, sfinţi sau păcătoşi care împart aceeaşi barcă spre o destinaţie întunecată.

O lună întreagă de priveghi televizat

King înţelege apetitul ieşit din comun al oamenilor pentru astfel de subiecte şi bârfe. De-a lungul carierei, le-a văzut pe toate, avându-i invitaţi atât pe Frank Sinatra, Judy Garland, Marlon Brando, cât şi pe Paris Hilton sau Kim Kardashian. Totuşi, deşi obişnuit cu priveghiurile, luna iunie din 2009 a fost una dintre cele mai ocupate din cariera sa.

Totul a început cu moartea bizară a actorului David Carradine (Kung Fu, Kill Bill şi Bound for Glory) într-o cameră de hotel din Bankok, un sfârşit mizer ale cărui împrejurări indecente au oferit ocazia unor speculaţii nesfârşite.

A fost vorba de o sinucidere, un accident oribil (asfixiere în timpul unui joc erotic) sau o mână criminală (o societate secretă de karatişti)? Pe 4 iunie, King i-a avut invitaţi pe managerul lui Carradine, Chuck Binder, pe regizorul fimului Kill Bill, Quentin Tarantino, îmbrăcat în ceea ce părea o uniformă nou nouţă de la Burger King, pe comicul Rob Schneider şi pe băiatul dur al industriei filmelor, Michael Madsen. Cu toţii au elogiat caracterul interesant şi carisma lui Carradine.

Invitaţii au ajuns la concluzia unanimă că moartea lui Carradine nu a fost sinucidere. Avea tot ce îşi dorea: o familie iubitoare, proiecte cinematografice în care era implicat şi un automobil nou. „Tocmai îşi cumpărase o maşină nou-nouţă. Nu îţi cumperi o maşină nouă înainte să te sinucizi, în general”, a spus Binder.

Părerile lor au fost confirmate câteva săptămâni mai târziu, când legistul Michael Baden a explus sinuciderea de pe lista cauzelor morţii actorului. A fost o dovadă că brandul unic al lui King produce răspunsuri adevărate.

Larry King are un stil inconfundabil de a modera showul. De parcă ar şti că are anumite puncte pe care trebuie sa le atingă, îşi ţine mâna ca şi cum ar avea un pistol şi pune o întrebare. Oricare ar fi răspunsul pe care îl primeşte, este floare la ureche pentru el. „Ciudat, nu?”, spune el de fiecare dată, ridicând din umeri.

Decesul lui Ed Mcmahon a fost cel mai uşor de asimilat. Lumea nu a devenit isterică şi melodramatică. Moartea discretă a lui Mcmahon a reprezentat un priveghi foarte previzibil.

Fusese bolnav de ceva vreme, avea probleme financiare şi a murit la 86 de ani. A fost cunoscut pentru rolul Johnny Carson, din „În cine ai incredere” şi apoi la Tonight Show, pe NBC, unde dădea startul la distracţie cu replica „Iatăăăăă-l pe Johnny”.

Farrah Fawcett vs. Michael Jackson

Cu Farrah Fawcett a fost în schimb altă poveste. Farrah este un subiect, Farrah având o problemă este un subiect, Farrah vorbind despre problemă sa este un subiect. În primăvară anului 2009, ce a făcut sau ce nu a făcut Farrah Fawcett a devenit o poveste, în momentul în care cancerul i-a distrus părul frumos şi zâmbetul strălucitor.

Farrah a apărut într-un documentar de două ore difuzat pe NBC în mai, în care povestea războiul cu cancerul. „A trecut printr-o luptă care a inclus chimioterapie, radio-terapie, izotopi radioactivi eliberaţi în sânge, lasere, emobolizări tumorale şi multiple operaţii”, a scris Nancy Dillon în New York Daily News. În plus, reportajele despre sănătatea sa care se înrăutăţea l-au făcut pe Larry King să stea la pândă.

A fost o perioadă de veghe împletită cu elemente de telenovelă, în care fostul iubit, Ryan O’ Neal a anunţat că a cerut-o pe Farrah de soţie şi că aceasta a acceptat, în final, şi cu Redmond O’ Neal, fiul-problemă al celor doi, care era după gratii din cauza traficului de droguri. Au fost lăudate rolurile lui Farrah în Extremities şi The Burning Bed. Totuşi, talentul nu a fost niciodată totalul poveştii lui Farrah, ci doar un plus.

Noapte după noapte, Larry şi invitaţii săi vorbeau despre Farrah la prezent deşi pe ecran era afişată „O’ Neal despre Farrah: Mai are puţin”. Este ca şi cum Larry King Live încerca să funcţioneze ca un hospice auxiliar, aducând laolaltă prieteni şi cunoscuţi şi încercând să îi ofere lui Farrah „o moarte bună”, netezindu-i ieşirea din lumea publică.

„Toţi ne aflăm în fază terminală”, a remarcat King la un moment dat, de parcă ar fi vrut să spună „Toţi murim, dar Farrah este puţin mai aproape de linia de finish”. Din momentul în care Farrah a trecut de linia de sosire, cineva se grăbea în spatele ei.

Două reţele de televiziune din New York plănuiau deja un duel în prime-time cu emisiuni speciale despre moartea lui Farah Fawcett. Apoi a murit Mchael Jackson. A fost o incăierare extraordinară a trusturilor media de a acoperi moartea celor două vedete.

Larry King la CNN a sesizat imediat că povestea lui Michael Jackson era mai importantă, atât din cauza factorului surpriză, cât şi din cauza amplitudinii acestui eveniment.

Moartea lui Farrah a fost rapid uitată, pentru ca toate resursele să fie folosite ca plecarea timpurie a lui Michael dintre noi să primească atenţia cuvenită.

Top 3 morţi celebri

La urma urmei, decesul lui Michael Jackson se încadra în top 3 morţi celebre, alături de Elvis şi Prinţesa Diana. Pentru emisiunea din 26 iunie, King a alcătuit o super-echipă care să îl elogieze pe Michael: Liza Minnelli, Usher, Quincy Jones şi Deepak Chopra. În seara următoare, Cher, Celine Dion, Smokey Robinson şi Corey Feldman au fost prezenţi în platou.

În următoarele două săptămâni, Larry King Live a fost de fapt o emisiune in memoriam Michael Jackson, invitaţii făcând tot felul de afirmaţii şi dezvăluiri. Spre exemplu, într-un interviu cu dermatologul Arnold Klein, despre care se zvoneşte că ar fi tatăl biologic a doi dintre copiii lui Michael, King a întrebat: „Este adevărat că voia să arate că Peter Pan?”, la care Klein a răspuns: „Nu l-am văzut să îşi implanteze aripi în spate sau ceva de genul acesta, nu-i aşa?”. Un alt interviu a fost cel cu Jermaine Jackson, realizat la ferma Neverland. În timpul turului de interior, în care au fost vizitate şi camerele goale, o umbră a trecut prin capătul culoarului.

Pentru cei care îndrăzneau să creadă şi să spere, umbra era fantoma lui Michael Jackson, care se întorcea acasă. Pe YouTube, toată lumea a putut vedea imaginile. Foarte mulţi americani naivi au vizionat clipul, aşa că CNN a alocat un întreg segment orar emisiunii lui King, pentru ca misterul să fie rezolvat. Răspunsul nu a fost nici pe departe spectaculos: un membru al echipei a trecut pe sub o lampă, creând astfel o umbră pe perete.

Succesorul lui King

Un subiect delicat în aceste zile este succesorul lui Larry King. Cum nu putea rămâne în scaunul pilotului pentru totdeauna, a anunţat că renunţă la emisiune. Acum trebuie să predea ştafeta unei persoane mai tinere, eventual cuiva care nu îşi aduce aminte spectacolele lui de varietăţi.

Şi atunci ce se va alege de noi? Cum vom mai reuşi să trecem printr-o perioadă de doliu fără ca Larry King să fie alături de noi, să vorbească despre asta atât de mult încât la un moment dat să nu mai suportăm şi să simtitm nevoia să ne continuăm vieţile? Celebrul psiholog Elisabeth Kubler-Ross a descoperit cinci etape ale suferinţei: negarea, furia, implorarea, depresia şi acceptarea. Ei bine, a uitat una: etapa Larry. Odată ce vom fi trecut de ea, cu siguranţă suntem vindecaţi.

Elena David
Elena Davidhttp://elena-david
Elena David, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă