20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialKievul vrea referendum privind unitatea teritorială a țării, pe 25 mai

Kievul vrea referendum privind unitatea teritorială a țării, pe 25 mai

Guvernul ucrainean intenționează să organizeze un referendum privind unitatea teritorială a țării în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din 25 mai, anunță cotidianul spaniol, El Mundo.

În aceast sens, cabinetul de la Kiev va prezenta un proiect de lege în fața Parlamentului, a asigurat premierul interimar, Arseni Iațeniuk. Acesta s-a arătat dispus să acorde garanții adiționale în ceea ce privește statulul limbii ruse în Ucraina.

Referendumul va anula astfel celelalte consultări secesioniste, cum ar fi cea din Lugansk, unde conducerea regiunii a stabilit organizarea unui referendum.

Pe 11 mai, locuitorii trebuie să decidă dacă regiunea menține statutul său actual în cadrul Ucrainei sau doresc să devină o entitate autonomă. Iar, pe18 mai, aceștia vor stabili dacă doresc ca regiunea Lugansk să fie independentă sau să devină parte a Rusiei.

Cele mai citite

Ce trebuie să ştii înainte de a pleca în vacanță pentru prima oară cu copiii

Prima vacanță cu copiii poate fi o experiență minunată, dar și o provocare. În timp ce oferă oportunitatea de a crea amintiri de neuitat...

CSA Steaua, campioană naţională la polo feminin

CSA Steaua Bucureşti a câştigat din punct de vedere matematic al şaptelea său titlu de campioană naţională la polo pe apă feminin, după ce...

Specialiștii Muzeului Național de Artă al României se alătură grevei din Cultură

Sindicatul Specialiștilor Muzeului Național de Artă al României, afiliat  federației sindicale CulturMedia și confederației Cartel ALFA,  se solidarizează  cu  toți ceilalți colegi ai sindicatelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă