14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialJupaneasa constructiilor

Jupaneasa constructiilor

Un organism al statului cum este IGSIC poate deveni un instrument in mana celor care vor sa stoarca bani de la constructori. Poti sa opresti orice lucrare, pentru ca este imposibil sa nu gasesti o hiba, sa invoci ca nu s-au respectat normele de constructie sau proiectul. In cazul nostru madam Jianu era persoana ideala pentru a conduce IGSIC, un loc in care, in afara controlului, poti pretinde bani de la cei luati la bani marunti, iar coruptia se poate desfasura in voie (Irina Jianu este urmarita pentru dare de mita – 100.000 $).
Noua jupaneasa a constructiilor a inceput sa se amestece chiar in proiectare, indica ce materiale sa se foloseasca, practic ii impingea pe cei controlati spre anumite firme de materiale. A introdus si un filtru: fiecare proiect sa fie semnat de Inspectorat, desi nu acesta este rolul IGSIC. Dar avea un interes doamna Irina…
Intr-un cartier din Bacau, de locuinte ANL, anumite materiale erau achizitionate si de la firmele doamnei Jianu, dar si de la cele agreate de aceasta, care cotizau din plin la pusculita Jianu.

Conflict de interese

Jupaneasa constructiilor este actionara la vreo sapte firme – toate in domeniul constructiilor ("Conimplus”, "Sinconstruct”, "Regal Glass”, "Pro construct”, "Vertcon”, "Olimp Iasi”). In primul rand, isi aviza singura "calitatea” constructiilor (inclusiv in Zambaccian). IGSIC se ocupa de SIGURANTA in constructii. Doamna Irina a introdus o activitate noua: toate lucrarile publice acordate prin licitatii urmau sa poarte si semnatura directorului Jianu. De aici pana la a favoriza anumite firme nu mai era decat un pas. IGSIC, orice ar face, nu poate urmari toate constructiile din Romania, mai ales in ritmul in care acestea se ridica. Ce credeti ca a avut madam Irina in "obiectiv”? O scena amenajata la Bacau de primarul Romeo Stavarache in compania electorala, pentru care Irina l-a amendat cu 25 milioane lei. Ar fi amplasat-o ilegal.

Trofeul calitatii

De peste zece ani, ARAC (asociatia antreprenorilor) acorda anual premii de calitate. Pentru anii 2003-2004 jupaneasa constructiilor a hotarat sa se infiinteze si un trofeu pe care sa-l acorde IGSIC. Toate firmele au fost "invitate” sa participe, dar si sa sponsorizeze trofeul (mai curand "cotizeze”). Banii pusculitei Jianu se strangeau printr-o firma particulara. Constructorii, care vorbesc intre ei, au calculat ca s-a strans un milion de dolari.

Inspectorul-sef Jianu era sfatuit de "juristul” Bocse

Jupaneasa constructiilor avea nevoie de oameni de incredere in jurul sau. L-a gasit pe "juristul” Iulian Bocse. Fostul magazioner si primar PSD din comuna Crasna (Bacau) a fost angajat la IGSIC in baza unei adeverinte din 23.07.2003. A solicitat functia de consilier juridic, dar s-a multumit cu cea de sef al Biroului de Informatizare. I s-au dat si atributii de consilier juridic lll (25 milioane lei salariu). Nu peste mult timp a ajuns consilier juridic personal al doamnei Irina, cu drept de control financiar preventiv. Uneori semna si ca reprezentant al Directiei Juridice si Contencios. La angajare s-a trecut peste faptul ca Bocse nu avea vechime in domeniu, desi sustinea ca anii petrecuti in Consiliul Local reprezinta experienta juridica. Nici functia de primar nu este considerata functie juridica. Apogeul lui Bocse: director la Resurse Umane si Salarizare.
Epilog: sotia lui Bocse nu-si aminteste ca acesta ar fi urmat cursuri universitare intre 1993-2003.
Adeverinta din 23.07.2003 era un fals. Aparea numele unui alt decan decat cel aflat in functie la acea data la universitatea clujeana.

IGSIC nu se ocupa de incercari seismice

Tot jupaneasa constructiilor s-a implicat in afacerea "aparatura pentru incercari seismice”, care a tocat frumoasa suma de 800.000 euro. Numai ca rolul IGSIC nu este cercetarea intr-un domeniu de care se ocupa institute specializate. Cand si-a dat seama ca nu are cum sa foloseasca aparatura, a transferat-o unui institut din Iasi, unde exista o platforma seismica. Chiar jupaneasa s-a dus s-o instaleze la Iasi, ca sa nu mai fie cautata la documente (intermedierea unor comisioane).

Functiile in IGSIC s-au impartit in familie. Inca din anul 2000, mai-mare peste domeniul economic a fost numita doamna Bejenariu, sotia secretarului general al Guvernului, cel care elabora toate HG-urile de care avea nevoie jupaneasa Jianu. La centru, IGSIC a fost impanzit de economisti, in defavoarea inspectorilor in constructii.

Irina Paula Jianu era celebra inca de pe vremea cand se lauda ca atunci cand ii cere un favor, la cafea, Danei Nastase, vorbele care "le pune” fac mai mult decat orice lobby.

Cele mai citite

Mulțumesc-ul de pe panou zboară (NIc)ușor către coaliție

Ilustrație: Marian Avramescu Într-un final a devenit limpede pentru toți bucureștenii cui mulțumește primarul general al Capitalei, pe numeroasele panouri electorale de pe străzi. Mulțumirile...
Ultima oră
Pe aceeași temă