26.7 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialJudecătorul Anişoara Topor, arestată pentru 29 de zile

Judecătorul Anişoara Topor, arestată pentru 29 de zile

Judecătorul Anişoara Topor de la Judecătoria Focşani, reţinută de procurorii anticorupţie şi acuzată că ar fi cerut bani pentru a da o soluţie favorabilă într-un dosar, a fost arestată pentru 29 de zile, vineri seară, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, decizia putând fi atacată cu recurs.

Judecătorul vrâncean Anişoara Topor a fost reţinută, joi noapte, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), care au cerut Curţii de Apel Bucureşti arestarea ei preventivă, scrie Mediafax.

Anişoara Topor este acuzată de luare de mită şi trafic de influenţă.

Anchetatorii susţin că, în 16 şi 17 iunie 2010, Anişoara Topor, în calitate de judecător la Judecătoria Focşani, a pretins şi primit suma de 80.000 lei printr-un intermediar şi 700 de euro în mod direct de la un denunţător pentru ca, în schimb, să pronunţe o hotărâre judecătorească favorabilă acestuia din urmă într-o cauză civilă.

De asemenea, în a doua jumătate a anului 2010, femeia a pretins şi primit „foloase constând în lucrări de amenajare a casei sale de vacanţă, pentru a-şi folosi influenţa astfel încât denunţătorul să obţină o hotărâre judecătorească favorabilă şi în recurs”.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Procurorii anticorupţie au făcut, joi, percheziţii la locuinţa Anişoarei Topor şi la cabinetul de avocatură al soţului acesteia.

Solicitarea de încuviinţare a percheziţiei, reţinerii şi arestării preventive a fost prezentată Secţiei pentru judecători a CSM de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, care a admis-o.

 

Cele mai citite

Atac armat în sud-estul Franței: șase persoane au fost rănite, una se află în stare critică

Șase persoane au fost rănite marți seară în urma unui atac armat produs în orașul Valence, din departamentul Drôme, în sud-estul Franței.Atacatorii au folosit...

Donald Trump, acuzat de conflict de interese după lansarea unui serviciu cu acces prioritar la postările de pe Truth Social

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, se află din nou în centrul unor acuzații de corupție și conflict de interese, după lansarea unui serviciu cu...

Legea decarbonizării, în dezbatere după avertismentele lui Nicușor Dan

Camera Deputaților dezbate miercuri mai multe proiecte de lege importante, între care cel privind decarbonizarea sectorului energetic, retrimis pentru o nouă dezbatere după modificările...
Ultima oră
Pe aceeași temă