11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialJucătoarea Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului BRD...

Jucătoarea Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului BRD Bucharest Open

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului BRD Bucharest Open, după ce a învins-o pe Jaqueline Cristian, informează Agerpres.

În vârstă de 19 ani, Jaqueline Cristian (341 WTA) a început în forță partida reușind spre suprinderea tuturor să se desprindă la 4-1 în primul set. Beneficiind însă de experiență dar și de un prim serviciu mai bun, Begu a reușit să întoarcă jocul în favoarea sa și să câștige setul cu 6-4.

Setul doi a fost unul practic fără istoric deoarece Jaqueline Cristian nu a mai reușit să câștige nici măcar un ghem, partida încheindu-se într-o oră și 24 de minute. Ea a părăsit însă competiția în aplauzele spectatorilor care au apreciat efortul și curajul arătat în cele două partide disputate pe Terenul Central din cadrul Arenelor BNR.

Aflată la început de carieră, Jaqueline Cristian rămâne cu satisfacția din turul I când a reușit prima victorie pe tabloul principal al unui turneu WTA, 4-6, 6-4, 6-2 cu Katerina Kozlova din Ucraina.

De partea cealaltă, Irina Begu, favorită numărul 7 și a doua jucătoare română în sferturile de finală după Ana Bogdan, va primi pentru calificare 5.900 de dolari și 60 de puncte WTA. Ea o va întâlni în meciul următor pe franțuzoaica Pauline Parmentier, cea care a trecut în prima partidă a zilei de favorita numărul 5, Elise Mertens (Belgia), în trei seturi, 3-6, 6-4, 6-4.

Cele mai citite

Ce poți face în cea mai lungă vacanță școlară?

În perioada de dinaintea celei mai lungi vacanțe școlare din ultimele Sărbători de Paști, părinții au luat cu asalt agențiile de turism pentru a-i...

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...

Ce poți face în cea mai lungă vacanță școlară?

În perioada de dinaintea celei mai lungi vacanțe școlare din ultimele Sărbători de Paști, părinții au luat cu asalt agențiile de turism pentru a-i...
Ultima oră
Pe aceeași temă