Cu totul neobisnuit, simfonicele saptamanale au debutat miercuri seara, la Ateneu. A fost un concert cu un program aparte pe care Filarmonica bucuresteana l-a sustinut data fiind aniversarea celor cinci decenii petrecute de la solemnitatea semnarii Tratatelor de la Roma, moment considerat a fi actul de nastere al Uniunii Europene. In acest fel nu numai la Bruxelles – in cadrul unui imens concert de muzica pop, nu numai la Berlin – sub conducerea lui Simon Rattle, Orchestra Filarmonica a intonat Simfonia a IX-a de Beethoven, ci si la Bucuresti, la Filarmonica, momentul comemorarii a depasit festivismul obisnuit al manifestarilor de acest fel. Au fost rostite discursuri oficiale, au fost audiate lucrari simfonice conduse cu nedezmintita fermitate profesionala de dirijorul Cristian Mandeal. I s-a alaturat cu elan participativ intregul colectiv al orchestrei. In finalul concertului, pentru prima oara in spatiul nostru public – dupa 1 ianuarie, data admiterii tarii noastre in UE–, a fost intonat imnul oficial al Uniunii, momentul orchestral din "Oda bucuriei", ultima parte a celebrei simfonii beethoveniene. A fost momentul pe care intreaga asistenta l-a urmarit in picioare. Cu retinuta emotie. Nu poti sa nu remarci, alcatuirea programului propriu-zis a avut si acesta vadite semnificatii. Am audiat uvertura operei verdiene "Forta destinului"; caci – suntem de acord – destinul tarilor europene este acela de a trai in unitate. Este un destin de umanista consistenta in definirea caruia artistii, muzicienii, dispun de o speciala responsabilitate. Este un aspect asupra caruia am avut prilejul sa meditam dat fiind momentul simfonic al uverturii operei "Maestrii cantareti…" de Richard Wagner. In debutul concertului, celebrul "Preludiu la unison" de George Enescu si de altfel intreaga Suita in do major datorata compozitorului nostru ne-au amintit faptul ca participarea noastra in marele concert al valorilor este una de vocatie autentic europeana, este originala si poate fi pe deplin responsabila. O zi mai tarziu, tot la Ateneu, acelasi colectiv orchestral al filarmonicii ne-a oferit bucuria intalnirii cu dirijorul ceh Petr Altrichter, un muzician de temeinica formatie clasica, un artist al echilibrelor atent constituite, al proportiilor bine definite. Cu participarea corului academic, condus de maestrul Iosif Ion Prunner, a fost prezentata una dintre capodoperele tarzii ale creatiei lui Joseph Haydn, "Theresienmesse", una dintre marile creatii vocal-simfonice ale clasicismului vienez. Inegal s-a dovedit a fi aportul solistilor cvartetului vocal: autenticitate stilistica, in cazul vocilor feminine, soprana Elena Stancu, mezzosoprana Olga Csorvasi, efort al autodepasirii in cazul tenorului Calin Bratescu, impresionanta experienta in domeniul genului, in cazul basului George Emil Crasnaru. In prima parte a serii de muzica prezentarea Concertului in la minor de Robert Schumann a beneficiat de participarea solistica in adevar spectaculoasa, de veridica implicare de tip romantic, datorata pianistei Dana Ciocarlie, solist invitat din Franta. In plus, publicul nostru a avut beneficiul cunoasterii unui spectaculos opus simfonic care este "Scherzo fantastic" de Josef Suk, compozitor ceh al deceniilor de inceput ale secolului trecut. In sfarsit, dar nu in ultimul rand, trebuie apreciata natura speciala a concertului Orchestrei Nationale Radio conduse de dirijorul Ilarion Ionescu Galati, un spirit vivace, de impresionant antren, de cordiala comunicare. A fost un concert popular in adevaratul inteles al cuvantului, un concert-spectacol de larga adresare, moment de referinta in cadrul actualei editii a Festivalului international de chitara.
Pe parcursul concertului argentinianului Astor Piazzola, ecouri pitoresti ale tangoului ne-au fost aduse data fiind participarea acestor daruiti muzicieni ai genului care sunt chitaristul Costas Cotsiolis si Peter Soave, la bandoneon, o specie de concert a acordeonului. Momentul culminant al intregii seri l-a constituit prezentarea Suitei a 2-a pentru orchestra de jazz de Dmitri sostakovici, lucrare a carei savoare captivanta a fost apreciata in egala masura de public – o sala asaltata de publicul tanar –, dar si de intregul colectiv al ansamblului orchestrei.
