15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialJohn Kerry intenţionează să "consolideze" relaţiile dintre Statele Unite şi China

John Kerry intenţionează să “consolideze” relaţiile dintre Statele Unite şi China

Senatorul american John Kerry, nominalizat pentru funcţia de secretar de Stat, a declarat în cursul audierilor că doreşte “consolidarea” relaţiilor dintre Statele Unite şi China, relatează AFP, potrivit Mediafax.

“Intenţionez să continui reechilibrarea şi consolidarea relaţiilor dintre Statele Unite şi China”, a spus Kerry în cursul audierilor în Comisia de Afaceri Externe din Senatul SUA.

În altă ordine de idei, Kerry a avertizat că soluţia privind coexistenţa a două state, israelian şi palestinian, riscă să fie compromisă. “Uşa deschisă în prezent privind posibila soluţie a două state riscă să se închidă, iar acest lucru poate fi dezastruos”, a spus viitorul secretar de Stat american.

Cele mai citite

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...
Ultima oră
Pe aceeași temă