25 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăSpecialJohn Kerry ar urma să se meargă în Irak

John Kerry ar urma să se meargă în Irak

Secretarul de Stat american, John Kerry, ar urma să se deplaseze "în curând" în Irak, au anunţat joi seara surse parlamentare, la Washington, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Niciun alt detaliu cu privire la această eventuală vizită nu a fost oferit, preşedintele american Barack Obama declarând anterior că îl va trimite pe Kerry în Orientul Mijlociu, în "acest weekend", pentru a încerca să găsească o soluţie la criza din Irak.

"Dorim o soluţie politică pentru conflictul din Irak; John Kerry va merge în Orientul Mijlociu", a declarat Obama, potrivit sursei citate.

"Statele Unite nu au de gând să trimită din nou trupe combatante în Irak, dar vom acţiona pentru apărarea intereselor naţionale de securitate ale Statele Unite", a afirmat Obama, precizând că Washingtonul nu va interveni pentru susţinerea vreuneia dintre comunităţile etnice din Irak.

Preşedintele american a anunţat, de asemenea, trimiterea a 300 de consilieri militari care să ajute autorităţile irakiene.

Cele mai citite

CNAIR, după tragedia de pe DN7: Zona nu era considerată cu risc de căderi de pietre

Reprezentanții companiei afirmă că zona era una împădurită și că nu au fost semnalate, anterior, incidente similareCompania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)...

Fotbalul mondial este în doliu! A murit unul dintre marii câștigători ai Balonului de Aur

Kevin Keegan, fostul mare internațional englez și dublu câștigător al Balonului de Aur, a încetat din viață la vârsta de 75 de ani.Fostul fotbalist...

DNSC avertizează asupra unei noi fraude prin SMS: Hackerii cer bani pentru amenzi și taxe fictive

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că o campanie de fraudă prin SMS continuă să facă victime.Infractorii trimit mesaje prin care încearcă să...
Ultima oră
Pe aceeași temă