13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialJocurile Olimpice ajung la granițele României. Ce oraș ar putea găzdui una...

Jocurile Olimpice ajung la granițele României. Ce oraș ar putea găzdui una din ediții

Lupta pentru organizarea ediției din 2024 a Jocurilor Olimpice 2024 a devenit una strânsă după ce un nou oraș european și-a anunțat candidatura. Ultima înscrisă pe listă este Budapesta.

Preşedintele Comitetului Olimpic Ungar şi primarul Budapestei au trimis o scrisoare comună preşedintelui CIO, în care anunță intenția capitalei ungare de a candida la organizare JO 2024, conform Mediafax.

Budapesta, care nu a mai organizat vreodată JO, va avea drept contracandidate oraşele Roma, Boston, Hamburg şi Paris.

“Anunţăm oficial că, în conformitate cu decizia unanimă a Consiliului General al oraşului şi a Comitetului Olimpic Ungar, cu sprijinul Adunării Naţionale Ungare şi a Guvernului, Budapesta candidează pentru a găzdui ediţia a XXXIII-a a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice din 2024”, se arată în scrisoarea comună, datată 7 iulie.

Ungaria, cel mai îndatorat stat din Europa Centrală, consideră că şansele candidaturii sale pentru ediţia 2024 vor fi mai mari ţinând cont de faptul că este singura dintre cele mai de succes zece ţări la JO care nu au găzduit competiţia.

De-a lungul timpului, Ungaria a obţinut 168 de medalii olimpice de aur, 148 de argint şi 170 de bronz la precedentele ediţii ale jocurilor de iarnă şi de vară. Sporturile de tradiţie din această ţară sunt nataţia, scrima şi polo.

Capitala Ungariei va organiza, în 2017, Campionatele Mondiale de nataţie, după ce oraşul mexican Guadalajara s-a retras din cazua unor probleme financiare.

Cele mai citite

Vrei să fii un angajator respectat și îndrăgit? Iată cum poți afla mai multe despre nevoile angajaților tăi

În lumea afacerilor, relația dintre angajatori și angajați este esențială pentru succesul pe termen lung al unei companii. Un șef atent la nevoile angajaților...

„Libertate” deschide ediția 2024 a Festivalului de Film Românesc în Israel

„Un adevărat tur de forță al cinematografiei românești în Israel” – astfel a caracterizat directorul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv evenimentul cel...

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă