11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialJaponia. Peste 900 de copii,victimele unor intoxicaţii alimentare

Japonia. Peste 900 de copii,victimele unor intoxicaţii alimentare

Peste 900 de elevi dintr-un oraş din centrul Japoniei s-au îmbolnăvit, fiind victime ale unei aparente intoxicaţii alimentare, au anunţat joi autorităţile locale.

Cel puţin 905 elevi din 14 şcoli primare din Hamamatsu, un oraş la malul mării, la circa 200 km sud-est de Tokyo, sufereau, joi seara (ora locală), de vărsături şi diaree, a anunţat conducerea locală a şcolilor, conform Mediafax.

De asemenea, aproximativ 40 de profesori şi angajaţi au avut simptome ale intoxicaţiei alimentare.

“La majoritatea, simptomele au apărut noaptea (miercuri spre joi). Ei au luat masa la şcoală, însă o legătură de cauză-efect nu a fost încă stabilită”, a declarat pentru AFP Seiko Terada, directorul local în domeniul sanitar şi al cantinelor.

Şcolile afectate au fost închise şi se vor deschide cel devreme sâmbătă.

Acest caz are loc după un alt incident recent, când 1.400 de persoane din întreaga Japonie s-au intoxicat după ce au consumat produse congelate contaminate cu pesticide.

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă