19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialJandarmii îi adună pe suporteri la Sibiu

Jandarmii îi adună pe suporteri la Sibiu

Au mai rămas două zile până când aproape 3.000 de suporteri din 20 de oraşe ale României se vor întâlni în Piaţa Mare din Sibiu. Acolo, “cei liberi”, denumirea oficială a Asociaţiei Suporterilor din România, vor protesta faţă de abuzurile pe care jandarmii le fac asupra lor, atât în interiorul arenelor sportive, cât mai ales în afara lor. De asemenea, “Legea lui Mitică”, adică Liga I de fotbal, care le-a interzis numeroase drepturi fanilor, consideră ei, va fi o altă ţintă a nemulţumirilor ultraşilor.

Rivalii, între ei

“Jandarmilor li se dă prea multă putere în aşa fel încât noi nu putem să ne mai apărăm. Astfel, prin intermediul mitingului paşnic de la Sibiu, ne vom striga nemulţumirile astfel încât să fie auzite până în biroul parlamentarilor din Bucureşti. Considerăm că ne sunt încălcate şi cele mai elementare drepturi cetăţeneşti, iar pentru asta vom protesta alături de ceilalţi suporteri”, anunţă fanii Politehnicii Timişoara, care se vor întâlni la Sibiu cu rivalii de la UTA Arad, Steaua şi Dinamo Bucureşti, dar şi cu cei ai Universităţii sau CFR-ului din Cluj.

De asemenea, şi-au mai anunţat până acum prezenţa suporteri din Oradea, Hunedoara, Braşov, Piteşti, Iaşi sau Vaslui, însă numărul lor ar putea creşte până sâmbătă, astfel că organizatorii se aşteaptă la aproximativ 3.000 de fani nemulţumiţi. “Cine nu va veni, să nu-i auzim mai târziu că se plâng de abuzuri, amenzi, interdicţii aiurea sau de lipsa torţelor şi a spectacolului de pe stadion”, a concluzionat un fan ce nu va lipsi de la Sibiu. Protestul din Piaţa Mare va începe sâmbătă la ora 18:00.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă