O farmacie situata in apropierea bisericii Sega II din municipiul Arad, intr-un populat cartier de blocuri, a fost sparta de hoti in noaptea de luni spre marti. In jurul orei 20.00, ofiterul de serviciu de la Politia Municipala a fost sesizat telefonic de catre un barbat ca la o farmacie a avut loc un jaf.
Potrivit oamenilor legii, un tanar a intrat in unitatea respectiva si a aruncat o sticla direct in capul vanzatoarei. Vazand ca aceasta nu a reactionat conform asteptarilor sale, adica nu a cazut imediat la pamant, a lovit-o din nou cu sticla in cap. Profitand de faptul ca femeia s-a prabusit, barbatul s-a repezit la casa de marcat si a incercat sa fure toti banii. El a reusit sa sustraga dintr-un sertar 91 RON, dupa care a fugit.
Ghinionul tanarului a fost ca doar cu doua ore inainte banii din casa de marcat au fost ridicati pentru a fi depusi la banca. Politia municipiului Arad a format imediat echipa operativa care s-a deplasat la fata locului si a efectuat cercetarea la locul faptei, ancheta fiind continuata in vederea identificarii si prinderii autorului faptei.
Farmacista, care si-a revenit intre timp, a spus ca atacatorul a venit de mai multe ori la farmacie pe parcursul aceleiasi zile, dorind sa cumpere medicamente, dar acestea nu puteau fi eliberate decat pe reteta. Nu se stie, insa, daca tanarul care a jefuit unitatea nu a luat cu el si medicamente psihotrope.