32.4 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăSpecialJaf de miliarde pe piata de energie

Jaf de miliarde pe piata de energie

Ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres, a solicitat ministrului Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, sa delege doi reprezentanti ai directiilor Cercetari Penale si Investigarea Fraudelor sa participe la ancheta derulata de MEC pe piata energiei electrice.

„Intr-o scrisoare oficial”, ministrul Seres a cerut ca doi reprezentanti ai directiilor de Cercetari Penale si Investigarea Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane GPR sa acorde asistenta Corpului de Control al ministrului Economiei si Comertului in cercetarile intreprinse”, se arata intr-un comunicat al institutiei.
Ministerul Economiei a efectuat recent o serie de controale vizand respectarea legislatiei si modul de functionare a pietei de energie electrica. „Cercetarile au evidentiat o serie de abateri grave de la legislatia in vigoare, iar in unele situatii exista suspiciuni privind intrunirea elementelor constitutive ale unor infractiuni economice prevazute de Codul Penal”, se precizeaza in comunicat.
Potrivit concluziilor anchetei, complexurile energetice Rovinari si Turceni au livrat cantitati importante de energie electrica unor firme private, care au revandut electricitatea companiilor Electrica si Electrica Transilvania Nord.
„Preturile practicate in relatiile contractuale cu acesti intermediari au fost sub cele utilizate de Electrica, in conditiile in care selectarea intermediarilor nu s-a bazat pe criterii care sa favorizeze competitia corecta pentru toti participantii la piata libera a energiei electrice, SC Electrica fiind clar defavorizata”, afirma conducerea ministerului.
Totodata, complexul energetic Turceni a vandut in primul trimestru din 2006 energie electrica unor furnizori licentiati cu capital privat la preturi cu circa 25% mai mici decat cele practicate pe piata. Profitul realizat de firmele intermediare din revanzarea de energie catre Electrica este estimat la peste 15 milioane de lei, in timp ce complexul de la Turceni a pierdut un potential profit de 15 milioane de lei, iar Electrica a fost clar defavorizata, sustine MEC.
Tot pe piata libera, Turceni SA a livrat, in primele luni din 2006, energie electrica firmei Electrica la un pret de 10 lei/KWh, mai mare decat cele din domeniul reglementat si cu circa o treime mai mari decat cele utilizate in relatiile contractuale cu operatorii privati.

Cele mai citite

Avertisment AEI: „Reducerea” motorinei este un „Black Sunday”. Șoferii recuperează doar o parte din scumpirea plătită

Dumitru Chisăliță compară situația cu promoțiile de tip „Black Friday”, în care un produs este mai întâi scumpit, pentru ca ulterior să fie afișat...

AUR propune reintroducerea TVA de 9% pentru cumpărarea primei locuințe

AUR a depus în Parlament un proiect de lege care prevede reintroducerea cotei reduse de TVA de 9% pentru cumpărarea primei locuințe. Măsura s-ar...

Piața muncii rămâne activă: aproape 29.000 de joburi disponibile în România

Cele mai multe oportunități de angajare sunt pentru conducători auto în transportul rutierAproape 28.700 de locuri de muncă sunt disponibile în prezent la nivel...
Ultima oră
Pe aceeași temă