21.7 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialIsteria căpuşelor din parcurile bucureştene. Vezi ce spun autorităţile

Isteria căpuşelor din parcurile bucureştene. Vezi ce spun autorităţile

Invazia căpuşelor pe spaţiile verzi din Bucureşti a fost infirmată de municipalitate şi autorităţile sanitare, după ce o parte a presei a relatat că insectele respective sunt prezente în număr foarte mare în Capitală.

 “De la începutul anului până în prezent, la nivelul  Primăriei Municipiului Bucureşti nu a  fost înregistrată nicio informare/sesizare din partea Direcţiei de Sănătate Publică sau a altor instituţii abilitate, având ca obiect semnalarea acestui fenomen în Bucureşti”, au declarat edilii.

Oficialii din Ministerul Sănătăţii au precizat şi ei că nu au cunoştinţă despre înmulţirea necontrolată a căpuşelor în ultimele zile. “Primăria ar trebui să dea cu soluţii în parcuri, noi putem doar să atragem atenţia posesorilor de animale să fie atenţi. Numărul de cazuri semnalate nu este aşa de mare”, a declarat Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Ultimele statistici oficiale indică o creştere cu 52% a cazurilor de îmbolnăvire cu Lyme, boală produsă de căpuşe, în 2011 faţă de 2010, conform raportului anual al Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Din cele 861 de cazuri semnalate în 2011, doar 354 au fost confirmate.

Ce obligaţii au deţinătorii de spaţii verzi

Pentru că în 2011 au fost probleme cu căpuşele, consilierii generali au aprobat în 2012 Hotărârea nr. 53 potrivit căreia toţi deţinătorii, proprietarii ori administratorii spaţiilor verzi au obligaţia de a aplica tratamente împotriva căpuşelor. Măsura a fost luată pentru a preîntâmpina evoluţia necontrolată a numărului de căpuşe.

Direcţia de Utilităţi din cadrul Primăriei Capitalei a  informat deţinătorii şi administratorii de spaţii verzi importante şi ADP-urile de sector despre prevederile actului normativ şi au fost trimise controale pe teren. Inspectorii verifică dacă posesorii de spaţii verzi de utilitate publică – parcuri, grădini publice, liziere de păduri, locuri de joacă – au efectuat tratamente de combatere a căpuşelor. Ei au obligaţia să realizeze operaţiunile în lunile mai-iunie şi septembrie.

Tratamentele se vor efectua şi în lunile iulie şi august, în cazul în care se înregistrează ploi frecvente şi ori de câte ori este necesar până la înlăturarea focarului.

Amenzi de 3.000 de lei

Cei care nu se vor conforma riscă să primească amenzi cuprinse între 2.000 şi 3.000 de lei.
Adminstraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti a realizat, în urmă cu două săptămâni, în parcurile pe care le administrează, tratamente de prevenire a apariţiei căpuşelor şi, imediat ce condiţiile meteo o vor permite, se va iniţia o a doua etapă de tratare a zonelor verzi din parcuri.

Administraţia Grădina Zoologică va aplica şi ea, în perioada următoare, tratamente de combatere a capuşelor.

Tratamentele de combatere a căpuşelor  nu pot fi cuprinse în Planul de Igienizare deoarece acesta a fost stabilit pentru combaterea  şobolanilor şi ţânţarilor, au precizat edilii.

 

Cele mai citite

Ajutorul promis Israelului, dar și Ucrainei ar putea fi votat în Congresul SUA

În timpul unei convorbiri telefonice de duminică între președintele Joe Biden și liderii Congresului, a existat un „acord” privind ajutorul rapid atât Israelului, cât...

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă