31.4 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialIsraelul echipează submarinele furnizate de Germania cu focoase nucleare

Israelul echipează submarinele furnizate de Germania cu focoase nucleare

Israelul este în curs de echipare a submarinelor furnizare de Germania cu rachete de croazieră dotate cu focoase nucleare, conform unui săptămânal german, citat de Mediafax.

 

Berlinul a negat mereu că aceste submarine ar putea face parte din arsenalul nuclear israelian.

Însă conform Der Spiegel, foşti înalţi responsabili ai Ministerului de Apărare german au asigurat publicaţia că guvernul a crezut de fapt mereu că Israelul a echipat cu armament nuclear submarinele de atac din clasa Dolphin.

Duminică, această informaţie a provocat o reacţie din partea opoziţiei social-democrate (SPD) care a cerut explicaţii guvernului condus de Angela Merkel.

“Guvernul federal trebuie să furnizeze informaţii ca să aflăm dacă submarinele livrate de Germania pot fi echipate cu sisteme potenţial purtătoare de focoase nucleare”, a declarat săptămânalului Rolf Mutzenich, purtător de cuvânt pe chestiuni de politică externă al grupului parlamentar SPD.

“Până în prezent, aceste livrări erau justificate printre altele prin faptul că submarinele făceau parte dintr-un arsenal de disuasiune convenţională”, a remarcat acesta.

“Livrarea (de submarine, n.r.) se face fără armament”, a răspuns pentru Spiegel purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel, Steffen Seibert, adăugând: “guvernul federal nu se implică în speculaţii privind înarmarea ulterioară a acestora”.

Germania a livrat deja trei dintre aceste submarine către Israel, finanţând de asemenea mare parte din factură, iar alte trei trebuie să fie livrate până în 2017.

Israelul ia în considerare de asemenea posibilitatea de a comanda încă trei submarine, conform Der Spiegel.

“Germanii pot fi mândri că au garantat existenţa statului Israel pentru anii care vin”, a declarat cu privire la acest contract ministrul israelian al Apărării Ehud Barak, citat de jurnal.

Conform Der Spiegel, Berlinul speră să obţină în schimbul acestor contracte mai ales concesii israeliene cu privire la coloniile din teritoriile ocupate palestiniene.

Cele mai citite

Mașinile maro, negre și gri au cel mai ridicat kilometraj mediu din România

Deși culorile monocromatice precum alb, gri și negru domină piața vehiculelor la mâna a doua, mașinile vopsite în aceste culori nu sunt neapărat folosite...

Cel mai persistent parfum pentru femei

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Statul a colectat, pentru 2023, taxe de 11 milioane de euro de la liber-profesioniştii ce folosesc platforma SOLO pentru contabilitate

Persoanele Fizice Autorizate (PFA) care au completat şi depus Declaraţia Unică prin platforma de contabilitate digitală SOLO au plătit către stat taxe, impozite şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă