18.9 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăInternaționalIsraelul a lovit aerian un oraș port din Siria

Israelul a lovit aerian un oraș port din Siria

Israelul a deschis focul asupra unui important oraș port sirian în încercarea de a limita capacitățile militare ale grupării Hezbollah.

Avioane militare israeliene au atacat, în cursul nopţii de luni spre marţi, portul sirian Latakia, în cadrul unei operaţiuni care a vizat transporturi de armament iranian, afirmă surse locale.

Conform Televiziunii publice din Siria, citată de cotidianul The Times of Israel, avioane militare israeliene au lansat cinci rachete spre containere din Portul Latakia, situat la Marea Mediterană. Atacul a vizat transporturi de armament iranian destinate organizaţiei şiite libaneze Hezbollah. Nu au fost raportate victime.

Atacul pe care l-a pornit Israelul asupra Latakiei, oraș port sirian la Mediterana, este o acțiune neobișnuită a aviației israeliene

Atacul asupra Portului Latakia este o misiune rară efectuată de Israel, care evită să efectueze operaţiuni militare în zone din Siria în care se află trupe ruse. În 2018, Israelul a atacat oraşul Latakia, iar sistemele antiaeriene siriene au doborât din greşeală un avion rus de recunoaştere.

Armata israeliană nu a făcut niciun comentariu pe tema operaţiunii de marţi, dar premierul Naftali Bennett a declarat că Israelul luptă permanent împotriva „forţelor negative” din Orientul Mijlociu. „Împingem înapoi forţele negative din regiune zi şi noapte. Nu ne vom opri nicio secundă. Aceste activităţi au loc aproape zilnic”, a afirmat Naftali Bennett, conform cotidianul.ro.

Israelul efectuează frecvent raiduri aeriene în Siria, vizând poziţii militare iraniene şi transporturi destinate grupului islamist şiit Hezbollah. Iranul şi organizaţia fundamentalistă libaneză Hezbollah au trimis trupe în Siria pentru a ajuta regimul Bashar Al-Assad în conflictul cu grupuri insurgente şi teroriste.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Badosa și Sherif se întâlnesc din nou după finala de la Iași! Revanșa vine la doar câteva zile distanță

Paula Badosa și Mayar Sherif se vor înfrunta din nou, de această dată în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Hamburg.La...

Carburanții se scumpesc din nou. Benzina trece de 9 lei/litru la majoritatea benzinăriilor, iar motorina se apropie de pragul de 10 lei

Șoferii care alimentează vineri plătesc mai mult pentru ambele tipuri de carburanți, după o nouă rundă de majorări aplicate de marile rețele de benzinăriiPrețurile...

Horoscop 25 iulie 2026. O zi a schimbărilor și a deciziilor importante pentru toate zodiile

Horoscop 25 iulie 2026. Ziua aduce energie pozitivă și oportunități pentru majoritatea nativilor. Unele zodii vor avea parte de confirmări mult așteptate, în timp...
Ultima oră
Pe aceeași temă