11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialÎPS Teodosie, trimis în judecată sub control judiciar. El este acuzat că...

ÎPS Teodosie, trimis în judecată sub control judiciar. El este acuzat că ar fi prezentat cu rea-credință documente sau declarații false, într-un dosar privind obținerea ilegală de fonduri UE

ÎPS Teodosie a fost trimis în judecată, sub control judiciar, vineri, într-un dosar în care este acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Procurorii DNA precizează, într-un comunicat de presă, că în același dosar au mai fost deferite justiției cinci persoane, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, patru acuzate de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, iar una de tentativă la aceeași infracțiune.

Procurorii anticorupție precizează că, față de fapta de luare de mită reținută anterior în sarcina arhiepiscopului Tomisului, s-a dispus clasarea cauzei.

„În perioada 2010 — 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalți inculpați, a folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), în scopul de a primi fonduri europene. În documentele prezentate la APIA, inculpații au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafețe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită 'Ferma 3' — Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanța), având categoriile de folosință 'vii pe rod cu struguri pentru vin'/'vii pe rod cu struguri nobili pentru vin', în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi", se arată în comunicatul DNA.

DNA precizează că, în declarațiile depuse apare și un alt aspect fals, și anume că s-au respectat normele privind bunele condiții agricole și de mediu, printre care și evitarea instalării vegetației nedorite, în condițiile în care parcelele erau abandonate și invadate cu astfel de vegetație.

Din ancheta efectuată de procurorii Serviciului Teritorial Constanța al DNA a reieșit că faptele comise de inculpați au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică, în sumă totală de peste 1,3 milioane de lei.

„Plățile nu au fost autorizate, prin urmare, raportat la acel an, fapta a rămas în faza tentativei", mai precizează DNA.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Curtea de Apel Constanța, cu propunerea de a se menține măsura preventivă și măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 785. Leo Docherty, ministrul britanic al Apărării: Trebuie să privim războiul din Ucraina în termeni de ani, nu de luni

Ministrul Apărării al Marii Britanii, Leo Docherty, avertizează că actualul război dintre Rusia și Ucraina trebuie privit "în termeni de ani, nu de luni". Oficialul...

O anvelopă a unui avion Boeing 737 a explodat la aterizarea pe un aeroport din sudul Turciei

O anvelopă din faţă a unui avion Boeing 737 al Corendon Airlines a explodat joi la aterizare pe un aeroport din sudul Turciei, a...

Guvernul discută Programul Național de Reformă pe anul 2024

Guvernul Ciolacu are pe ordinea de zi a ședinței din 9 mai 2024 un Memorandum pentru "Aprobarea Programului Național de Reformă 2024", elaborat conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă