Dispariţia plantelor cu flori din Epoca glaciară ar fi putut atrage dispariţia mamuţilor şi rinocerilor lânoşi, conform unui material publicat de Reuters, relatează Agerpres.
Oamenii de ştiinţă care au studiat fragmente de ADN prelevate din fosile de mamuţi şi rinoceri conservate în permafrostul arctic au ajuns la concluzia că aceste animale mari depindeau din punct de vedere al hranei de florile bogate în proteine care acopereau relieful de stepă.
Însă, nişte schimbări climatice radicale produse în Epoca glaciară a provocat declinul acestor plante cu flori, zona de stepă rămânând acoperită doar cu ierburi care nu aveau aceeaşi valoare nutriţională pe care o aveau planetele cu flori şi care, implicit, nu puteau susţine nişte animale ierbivore atât de mari precum mamuţii şi rinocerii, conform studiului publicat în ultimul număr al revistei Nature.
Citeşte şi: Cercetătorii ruşi au descoperit sânge lichid în cadavrul unui mamut lânos
Schimbarea de vegetaţie din această zonă a început acum aproximativ 25.000 de ani şi s-a încheiat în urmă cu aproximativ 10.000 de ani — o perioadă în care multe animale mari au dispărut. Oamenii de ştiinţă încearcă de mai mult timp să înţeleagă ce a provocat această dispariţie în masă a animalelor mari — 2/3 dintre animalele mari din emisfera nordică au dispărut.
“Acum dispunem, din punctul meu de vedere, de o explicaţie foarte credibilă”, a susţinut Eske Willerslev de la Universitatea din Copenhaga, expert în ADN fosil.
Aceste concluzii contrazic ipoteza că dispariţia acestor animale mari din zonele subpolare a fost provocată de sosirea în zonă a grupurilor de oameni vânători-culegători — aşa-numita ipoteză Blitzkrieg care susţine că oamenii ar fi vânat aceste animale până la dispariţia lor.
Citeşte şi: Descoperire spectaculoasă referitoare la vârsta primului om de pe planetă
“Noi credem că principalul motor al acestei dispariţii în masă nu este reprezentat de oameni”, a precizat Eske Willerslev, deşi a adăugat că nu este exclusă posibilitatea ca prin practicarea vânătorii, aceste comunităţi umane să le fi dat lovitura de graţie speciilor ameninţate deja de schimbările de floră.
Regiunea subarctică era străbătută cândva de mari turme de animale, fiind foarte asemănătoare din acest punct de vedere cu savana africană. Din rândul animalelor mari ierbivore care trăiau în acest mediu fac parte mamuţii şi rinocerii lânoşi, caii, bizonii, renii şi cămilele, în timp ce animalele de pradă din regiune erau reprezentate de hiene, tigrii cu colţi-pumnal (smilodoni) şi urşi.
Cercetătorii au realizat o istorie a evoluţiei vegetaţiei din regiunile arctice şi subarctice din America de Nord şi Siberia, în ultimii 50.000 de ani. Ei au dispus de 242 de mostre de sedimente recoltate din permafrost din diferite regiuni arctice şi subarctice şi au studiat coproliţi şi conţinuturi stomacale ale unor animale fosilizate descoperite în permafrostul siberian. Ei au determinat vârsta mostrelor şi au analizat materialul genetic adunat.
Astfel, în timp ce mulţi paleontologi considerau că ecosistemul subarctic era unul de tundră, cu întinderi nesfârşite de ierburi, iar animalele mari din această regiune s-ar fi hrănit cu iarbă. În schimb acest studiu indică faptul că flora regiunii era dominată de specii de plante cu flori şi nu de ierburi.
“Întregul ecosistem subarctic arăta cu totul diferit faţă de cel din ziua de azi. Ne putem imagina nişte stepe întinse, fără copaci, fără tufişuri, dar dominate de aceste mici plante cu flori”, a mai susţinut Eske Willerslev
