7.1 C
București
miercuri, 1 decembrie 2021
AcasăSpecialIonuţ Ştefănescu şi flautul lui fermecat

Ionuţ Ştefănescu şi flautul lui fermecat

După ce a concertat la Braşov, Piteşti şi Reşita, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu  ajunge cu turneul intitulat „Flautul de Aur” în Bucureşti, după ce a traversat întreaga ţară. El va concerta astăzi la Sala Radio, acompaniat de pianistul Horia Mihail.

Formula „Flautul de Aur” nu este doar o me-taforă, pentru că mu-zicianul cântă la propriu pe un instrument din aur masiv de 18 carate, creat special pentru el în celebra fabrică Muramatsu din Tokyo. Despre pasiunea pentru acest instrument şi despre drumul său spre performanţă am vorbit şi noi cu marele instrumentist.

 
„Flaut zămislit/Din os împărătesc/Ademenind harul ceresc/Mi-ai prins sufletul în cerc (…)” Sunt versuri pe care le-aţi dedicat flautului, instrumentul de care v-aţi îndrăgostit. Totuşi aţi început, în copilărie, cu studiul pianului. De ce l-aţi abandonat în favoarea flautului?

Nu a fost un abandon brusc. Am mai studiat pentru încă trei ani pianul, în paralel cu flautul. E greu să te desparţi de pian. Examenele erau atât de dure şi unii dintre profesori atât de urâcioşi, încât ajunsesem să nu mai dorm bine cu săptămâni înainte de înfăţişările obligatorii în faţa comisiilor de verificare. Pentru a nu pierde anii de studiu al muzicii, mama a ales pentru mine flautul, pentru că în clasa a V-a există posi-bilitatea de a opta pentru un instrument de suflat. Recunosc că la acea vârstă îmi doream să cânt la trompetă sau să bat la tobe. Ascultam foarte mult jazz şi eram fascinat de spectaculozitatea acestor instrumente. Numai că trăiam într-un bloc cu foarte multe apartamente şi vecini dragi care abia se obişnuiseră cu pianul. O tobă sau o trompetă ar fi fost cireaşa de pe tort. Intuiţia mamei s-a dovedit a fi perfectă. M-a convins spunându-mi că flau-tul este un instrument solistic şi, în plus, este confecţionat din metale preţioase, ceea ce con-feră o anumită aură nobiliară instrumentului. Recunosc că am fost captivat de flaut foarte repede, deşi cred că este instrumentul de suflat la care se obţine cel mai greu un sunet propriu-zis. Însă, o dată ce deprinzi tehnica de cântat, sunetul devine cel mai apropiat de vocea umană.

Mitologiile vorbesc despre faptul că flautul a fost creat pentru a-i desfăta pe zei. Care sunt pentru dumneavoastră virtuţile acestui instrument?

Într-adevăr, zeii se desfătau cu sunet de flaut şi, de aceea, l‑au dăruit oamenilor, pentru ca prin sunet de flaut să se păstreze o legătură directă între ei şi muritori. Sufiţii considerau flautul o prelungire a sufletului. Practic, a fost omniprezent în toate culturile arhaice, fiind confecţionat din varii materiale: os, scoică, porţelan, teracotă, trestie, bambus, lemn. După Hristos, a fost un instrument mereu în atenţia compozitorilor şi de aceea s-a perfecţionat con-tinuu, ajungând astăzi să fie confecţionat din argint, aur sau platină. Posibilităţile flautului modern sunt uimitoare şi oferă interpreţilor şi compozitorilor un teren nelimitat de desfăşurare. Secolul XX l-a propulsat în elita instrumentelor solistice prin lucrări foarte valoroase şi prin apariţia unor interpreţi de excepţie. După voce, sunetul de flaut este cel mai apropiat naturii umane prin faptul că poate induce o stare de bine, de liniştire şi plinătate sufletească. Are proprietăţi curative. O dată ce ai auzit sunet de flaut îţi doreşti să-l asculţi la nesfârşit, ca o mantră. Suflul care atinge metalul preţios produce o senzaţie miraculoasă. Aşadar, zeii ne-au făcut un dar foarte preţios.

Este acest instrument unul ofertant, din punct de vedere al repertoriului dedicat, pentru un solist?

Repertoriul este uluitor. În pe-rioa-da barocului, pe lângă lucrările minunate dedicate în mod special flautului, marea majoritate a lucrărilor pentru vioară se pot cânta şi la flaut prin indicaţia expresă a compozitorilor. Aşadar, ne bucurăm de un repertoriu uriaş care provine din acea perioadă a istoriei muzicii. O perioa-dă mai puţin fastă în repertoriul nostru este cea romantică, pentru că, la acea vreme, pianul, vioa-ra şi violoncelul satisfăceau nevoile timbrale ale compozitorilor şi ale publicului. Secolul XX însă, o dată cu Debussy, care a scris „Preludiul la după-amiaza unui faun”, a schimbat percepţiile sonore, iar flautul a devenit vedetă prin posibilităţile coloristice infinite. Se compun lucrări de mare sensibilitate sau de mare virtuozitate, tehnicile de cânt fiind din ce în ce mai spectaculoase. Astăzi, repertoriul de flaut este în continuă expansiune. Există mii de lucrări dedicate flautului. Am senzaţia că marea majoritate a compozitorilor şi-au găsit prin flaut o sursă importantă de exploatat, pentru că instrumentele care făcuseră carieră în secolul XIX au fost practic speculate la maximum prin creaţia extrem de valoroasă a marilor compozitori romantici.

Aţi scris chiar o lucrare dedicată istoriei flautului. Ce ne puteţi spune despre şcoala românească de flaut? Avem o tradiţie în studiul acestui intrument?

Din păcate nu ne putem lăuda cu o şcoală românească a intrumentelor de suflat, în general. Este cunoscut faptul că profesorii care au înfiinţat şcoala românească de suflat au provenit din rândul instrumentiştilor de fanfară sau al celor care cântau muzică de circ. În perioadele în care se cânta muzică serioasă la curţile nobiliare ale Europei, noi trăiam foarte modest, necultivând această latură spirituală. Apoi, în societăţile catolice muzica face parte integrantă din viaţa de obşte. Se cântă cu instrumente în biserică şi, foarte important, se face muzică obligatoriu în familii. Practic, membrii unei familii pot alcătui o mică formaţie de muzică de cameră. Aşadar, noi putem vorbi de un mod empiric de a ne însuşi o anumită şcoală a instrumentelor de suflat.

Au existat însă câteva excepţii care au reuşit să sădească în conştiinţa publică valoarea acestor instrumente. Când ne referim la şcoală, ar trebui să putem vorbi despre generaţii întregi valoroase, aşa cum produc şcolile din Paris, Londra, Berlin, Amsterdam şi chiar Praga sau Budapesta. Din păcate, nici eu nu mă consider un produs al şcolii româneşti de flaut, pentru că tot ce am învăţat mai valoros din punct de vedere muzical şi tehnic a fost în străinătate. Le datorez enorm profesorilor mei Alexander Murray, cu care am studiat în America, şi James Galway, care, practic, mi-a schimbat complet percepţia asupra instrumentului. A fost un adevărat miracol. Şi Alain Marion, şeful catedrei de flaut de la Conservatorul din Paris, sau Wolfgang Scultz, prim- flautist al Filarmonicii vieneze, au contribuit enorm la desăvârşirea mea flautistică. De altfel, astăzi, marea majoritate a tinerilor instrumentişti români dobândesc anumite reflexe, în general proaste, prea puţine bune, şi se perfecţionează în şcolile din Occident. Numai aşa se pot salva.

Spuneaţi undeva că sunetul flautului ne înconjoară, ne este alături în fiecare zi. Sub ce formă?

Putem lesne observa că, fie în holurile de hotel, fie în autobuze, maşina personală, magazine, cinematograf sau teatru, sunetul de flaut este prezent. Şi asta se întâmplă chiar şi în România. În străinătate este evident acest fapt. Tocmai pentru motivele expuse mai sus. Înconjuraţi de sunetul de flaut, oamenii devin mai calmi, mai dispuşi să-şi petreacă timpul într-un magazin sau restaurant unde, în surdină, se aude muzică clasică şi, mai ales, sunet de flaut. Starea de bine a consumatorilor este un deziderat pentru comercianţi. Cei care conduc mall-urile noastre, „cele de toate zilele”, nu realizează ce efect nociv produc asupra creierului nostru folosind continuu acea muzică stereotipă livrată la decibeli greu de suportat. Mi‑e tare milă de angajaţii care îşi petrec 8 ore pe zi într-un astfel de mediu. Sunt complet aplatizaţi, fără să-şi dea seama. E un adevărat genocid.

Cum aţi ajuns să cântaţi cu un flaut de aur? De ce a fost el făcut din acest material preţios, şi nu din altul, cum ar fi argintul sau platina?

Acum doi ani, am avut privilegiul de a vizita atelierul Muramatsu din Tokyo. Am o relaţie cu aceşti făuritori miraculoşi de flaute de mai bine de 15 ani. Mă bucur de preţuirea lor datorită interpretărilor mele la care au luat şi ei parte, fie în concursuri, fie în masterclass-urile lui James Galway. La unul dintre aceste cursuri am şi câştigat premiul pentru cea mai bună interpretare. Atenţia lor s-a îndreptat asupra mea. Când i-am vizitat, mi-au pus la dispoziţie o serie de flaute confecţionate din diferite metale preţioase. O echipă de patru constructori, în frunte cu Hiroshi Aoki, considerat un geniu în lumea constructorilor de flaute, m-a ascultat timp de patru ore cântând pe flautele res-pective. Ei au decis că modelul confecţionat din aur de 18 carate mi se potriveşte cel mai bine. Un alt semn de preţuire a fost faptul că au realizat acest instrument, special pentru mine, doar în opt luni. De obicei se aşteaptă mai bine de doi ani.

Spuneţi-ne cum a fost experienţa dumneavoastră la fabrica Muramatsu? Ce v-a impresionat în mod deosebit în acest loc dedicat întru totul flautului?

În primul rând, în tot acest spaţiu imens, cu foarte multe compartimente în care se realizează diferite părţi şi mecanisme ale instrumentului, domneşte o linişte desăvârşită. Se vorbeşte numai în şoaptă. Totul este pus într-o rânduială perfectă. Fiecare angajat îşi are rolul bine stabilit: unii construiesc numai tubul, alţii doar clapele sau pârghiile etc. Au ca angajat pe singurul om din lume care poate face gravuri pe ambuşura flautului sau pe clape, aşa cum este şi modelul meu. Dar cel mai important lucru este faptul că toţi angajaţii trebuie să studieze flaut, altfel, consideră ei, nu poţi construi flaute. De aceea, această firmă este unicat în lume. Au pornit prin 1930 în a construi flaute pentru cei doar 20 de flautişti japonezi, profesio-nişti şi amatori la un loc, ajungând astăzi să fie cei mai buni din lume. Am avut privilegiul să intru şi în camera secretă, în care se petrece practic alchimia, acea reţetă în a stabiliza duritatea metalului, fiindcă metalele preţioase sunt moi în stare pură. Probabil că m‑au lăsat să intru fiindcă oricum nu puteam înţelege mare lucru. Dar am observat pe feţele lor o oarecare nelinişte. Când am ieşit, Hiroshi Aoki mi-a mărturisit că nici un străin nu intrase până atunci în acea cameră.

De ce aţi decis să faceţi acest turneu împreună cu Horia Mihail?

Ne cunoaştem de mai bine de 20 de ani. Am studiat împreună în America, unde am şi cântat mult împreună. Este un pianist de mare clasă, cu o uşurinţă fantastică în a-şi însuşi în timp record, un repertoriu. În felul acesta nu avem nevoie de multe repetiţii. Ştiinţa lui muzicală şi tehnica îi permit să se muleze imediat pe nevoile partenerului. Este ideal să colaborezi cu un asemenea muzician. În plus, suntem şi foarte buni prieteni.

 Credeţi că în ţara noastră flautul se bucură, ca instrument, de atenţia şi preţuirea cuvenite din partea publicului?

Ar putea să fie mai bine mediatizat, mai ales în stagiunile filarmonicilor. Publicul s-a obişnuit să asculte pian, vioară sau violoncel. Flautul, ca instrument solistic, pare ceva ciudat. Este vina secretarilor muzicali care nu programează şi alte instrumente, pretinzând că publicul nu doreşte alt ceva. De fapt, ne învârtim în jurul cozii. Dacă flautul sau alte instrumente de suflat nu sunt programate constant, publicul nu are cum să-şi dorească aşa ceva. E ca şi cu televiziunile care nu vor să dea pe post muzică clasică pentru că nu au audienţă. Dacă au obişnuit telespectatorii numai cu scursuri? Genocidul cultural le aparţine. Oamenii trebuie să aibă de unde să aleagă şi, în clipa de faţă, sunt văduviţi de această posibilitate. Mare păcat. Societăţile care cultivă muzica clasică sunt perene, restul supravieţuiesc după cum bate vântul.   Text Box:

Cele mai citite

Klaus Iohannis, mesaj de la Cotroceni de 1 Decembrie

Președintele Klaus Iohannis a decorat, cu ocazia Zilei Naționale a României, angajații din sistemul sanitar, ce au luptat cu pandemia de COVID-19, dar și...

Rusia expulzează mai mulți diplomați americani

Rusia expulzează mai mulți diplomați americani, ca răspuns la decizia recentă a Washingtonului de a cere plecarea a 27 de diplomați ruși. Autoritățile ruse au...

Explozia unei bombe a rănit patru persoane la Munchen

Explozia unei bombe a dus la rănirea a patru persoane în orașul german Munchen. Deflagrația a fost una violentă și a avut loc în...
Ultima oră
Pe aceeași temă