14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialIonuț Mișa, ministrul Finanțelor, spune că noile taxe sunt necesare pentru a...

Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor, spune că noile taxe sunt necesare pentru a mări salariile medicilor

Noile taxe sunt necesare pentru a finanța sistemul de sănătate, dar nu se vor introduce unele suplimentare, a declarat, joi, Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor Publice, în cadrul Health Forum, informează Agerpres.

"În Programul de Guvernare sunt priorități în domeniul sănătății legate de medici și de asistenții medicali. Sănătatea este domeniul care în legea salarizării are creștere programată. Știți că era o creștere etapizată a salariilor până în 2022. Sănătatea este unul dintre puținele domenii la care aceste creșteri vor fi realizate în 2018. Anul acesta, numai la nivelul fondului de salarii pentru a susține medicii să rămână în România, pentru a-i încuraja să ofere un act medical cât mai bun, pentru asistenții medicali, de asemenea, vor fi creșteri salariale. Fondul de salarii va crește față de anul acesta în 2018 cu 2,9 miliarde (lei n.r.). Suma cred că este foarte consistentă", a spus Mișa.

El a precizat că este un efort bugetar care, indiscutabil, își găsește motivația.

"Sper ca el să răspundă la o parte din solicitările personalului medical. Pe lângă aceste măsuri, s-au alocat 600 milioane euro pentru serviciile de urgență și încercăm să îmbunătățim condițiile în care se acordă serviciile medicale. Este în plan să se achiziționeze computere tomograf și mai multe echipamente medicale, să fie cel puțin unul la nivelul unui județ, chiar două. De asemenea, vor fi achiziționate 2.200 ambulanțe noi pentru a oferi servicii medicale de calitate. (…) Trebuie să ținem cont și de partea de taxe care sunt necesare pentru a finanța acest sistem, fără a lua în calcul, ca să nu se speculeze, că se vor introduce noi taxe. Este exclus", a mai arătat ministrul Finanțelor Publice.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...

Aeronava cu Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat la București la ora 18.23

Aeronava care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat, în această seară, în România. Avionul a aterizat la ora 18.23, potrivit antena3.ro. Delegația care...

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă