14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialIonuț Lupescu, un consilier local din Ploiești, reținut de DNA pentru luare...

Ionuț Lupescu, un consilier local din Ploiești, reținut de DNA pentru luare de mită

Consilierul local ploieştean Ionuţ Ionescu, angajat al S.C. Hidro Prahova S.A., firma la care acţionar este Consiliul Judeţean Prahova, care a fost reținut pentru luare de mită în derularea unor contracte pe fonduri europene a fost arestat preventiv de Tribunalul Prahova. Judecătorii de la Tribunalul Prahova au admis propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii DNA Ploiești pe numele lui Ionuț Ionescu, acuzat de trei infracțiuni de luare de mită, potrivit Mediafax.

Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Ploiești. Consilierul local liberal Ionuţ Ionescu a fost reţinut, joi seară, de procurorii DNA Ploiești, după ce a fost audiat timp de patru ore. Potrivit unui comunicat al DNA, Ionuţ Cristian Ionescu este acuzat de trei infracţiuni de luare de mită, comise în calitate de manager al Unității de Implementare a proiectului “Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare în judeţul Prahova” în cadrul S.C. Hidro Prahova S.A, firmă la care acţionar este Consiliul Judeţean Prahova, alături de mai multe consilii locale din acest judeţ.

Anchetatorii susţineau că, în primăvara anului 2013, în contextul derulării unui contract din fonduri europene pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare în oraşele Sinaia, Breaza şi Comarnic, contract în valoare de 62.141.862 lei, Ionuţ Ionescu a pretins suma de 1.000.000 de euro, solicitând şi plata cu celeritate a unui avans de 200.000 euro din suma pretinsă, reprezentanţilor asocierii de firme câştigătoare a licitației.

“Aceste sume au fost pretinse de către inculpat pentru a sprijini firmele respective pe parcursul derulării contractului, prin prisma atribuţiilor de serviciu pe care le avea în calitatea deţinută, atribuţii care presupuneau, în esenţă, coordonarea şi controlul derulării procedurilor de achiziţie şi a efectuării lucrărilor după atribuirea contractelor, respectiv conducerea activităţii din punctul de vedere al managementului de contracte, managementului financiar şi al implementării tehnice pentru toate componentele proiectului”, se arăta în comunicatul DNA.

În urma refuzului acestora de a plăti comisionul în cuantumul cerut, Ionuţ Ionescu a mers la sediul uneia dintre firmele care făceau parte din asocierea care câştigase licitaţia, solicitându-i administratorului acesteia să plătească suma de 500.000 de euro către cealaltă firmă, pentru ca aceasta să iasă din asociere, lăsând să se înţeleagă faptul că o parte din bani urma să îi revină cu titlu de comision. Reprezentantul firmei respective nu a fost de acord cu acest lucru, potrivit anchetatorilor.

În acest context, prevalându-se de prerogativele funcției deținute care-i permiteau să influenţeze modul de derulare a relaţiilor contractuale cu asocierea de firme, Ionescu a determinat același administrator să subcontracteze lucrările către o societate pe care i-a indicat-o personal, fapt care s-a şi întâmplat, fiind încheiat un contract de subantrepriză lucrări.

Totodată, anchetatorii au stabilit că, folosindu-se de funcţia deţinută în cadrul Hidro Prahova SA, Ionuţ Ionescu a făcut presiuni asupra directorului tehnic al aceluiaşi agent economic, cerându-i acestuia ca societatea pe care o reprezenta să cedeze altei firme efectuarea lucrărilor de extindere a reţelei de canalizare în localităţile Câmpina, Băneşti, Vălenii de Munte lucrări contractate în baza unui contract semnat la data de 29.10.2013, în valoare de 58.491.111 lei, încheiat cu S.C. Hidro Prahova S.A., tot în cadrul proiectului cu finanţare europeană.

Citește și: Soția fostului primar din Ploiești, în atenția DNA

Cele mai citite

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...

Premieră la Londra: Sadiq Khan a fost reales primar al Londrei pentru a treia oară

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă