La Chișinău pro-europenii sunt prea corupți pentru a rămâne la putere, iar filorușii așteaptă momentul prielnic, Ucraina e pe cale să eșueze, ciorovăiala dintre Turcia și Rusia aduc un conflict în plus la Marea Neagră, în vreme ce România se face că nu vede ce se întâmplă în jurul ei.
În schimb, Occidentul este dilematic și nu știe dacă trebuie să se împace cu Rusia, igonrând anexarea Crimeei sau dacă ar fi mai bine să sacrifice Ucraina și R. Moldova, de dragul unei noi ordini internaționale. Există deja un model experimentat de Coca-Cola pentru a împăca, pe rând, toate părțile: recent reprezentanții Coca-Cola din Kiev și-au cerut scuze după ce au publicat pe internet o hartă în care Crimeea era parte a Federației Ruse; a urmat, pe 30 decembrie, o altă hartă în care peninsula aparținea de data aceasta Ucrainei, dar consumatorii ruși de coca-cola s-au declarat nemulțumiți și au anunțat un mare boicot, așa că au urmat noi scuze din partea companiei Coca-Cola, pe 5 ianuarie, urmate de o ultimă hartă în care Crimeea îi revenea din nou Rusiei.
Rusia a știut chiar înainte de anexarea Crimeei că va funcționa acest Sindrom Coca-Cola, care îndulcește balansul Vestului și întoarce pe dos visul democraților de la Kiev, de la Chișinău sau de la Tbilisi. România, fără să fi fost atinsă de acest sindrom, pare totuși paralizată de spaima angajării în procesele dificile care vor reconfigura regiunea. Nu vrea să-și asume nimic în plus, nu o interesează rolul de lider regional, la care aspiră doar atunci când nu-l poate atinge. Și nimic nu o poate clinti din letargie.
Acrobațiile verbale din ultimii ani au dispărut și odată cu ele s-au evaporat și toate ambițiile de politică externă ale țării, ceea ne arată că era vorba despre o falsă urzeală, în spatele căreia, nu se afla o țesătură mai trainică, ci doar lipsa de inspirație a liderilor naționali.
Klaus Iohannis a vorbit la un an de la preluarea mandatului său de președinte despre “relația privilegiată cu Republica Moldova”, despre “susținerea parcursului european” al Chișinăului, care va fi mereu “o constantă” a politicii externe românești, dar nu a putut da nici măcar un exemplu de sprijin acordat celor de dincolo de Prut. Iohannis nu doar că nu a folosit în niciun fel axa București-Chișinău, ci chiar a neglijat-o sistematic, într-o perioadă în care R. Moldova ar fi avut ocazia să se rupă de zona contaminată în care se află, dacă ar fi primit ajutor. Nu este vorba despre bani, în această ecuație, ci despre o formulă de asistență din partea României, pentru domeniile cheie care nu funcționează pe malul celălalt al Prutului.
Nimeni nu poate muta R. Moldova din spațiul instabil în care se află, nimeni nu-i poate transforma pe toți moldovenii în euro-entuziaști și nimeni nu poate transforma peste noapte instituțiile bătrâne, sovietice și bolnave în organisme funcționale. Dacă, însă, Chișinăul ar fi fost una dintre marile sale priorități, atunci Bucureștiul ar fi putut pune umărul la stabilitatea acestei țări mici și vulnerabile. Klaus Iohannis și consilierii săi ar fi putut profita de faptul că Rusia a lăsat chinga pentru R. Moldova mai moale, fiind prea ocupată în 2015 să țină Ucraina în șah și să dirijeze ostilitățile în Siria. Președintele român a preferat să lase Chișinăul să se descurce pe cont propriu, chiar dacă a văzut că se afundă într-o criză care ar putea să-i schimbe total destinul, semn că pe agenda lui Iohannis, R. Moldova a rămas doar un obiectiv de vitrină. Vorbește despre el, dar nu face nimic. Sindromul Coca-Cola se extinde spre România, chiar dacă țara doarme și nu vrea să știe că în jurul ei spațiul se transformă încet într-un colac umflat și colorat în culorile steagului rusesc: la Nord, Ucraina este sfâșiată de un conflict de durată, la Est, R. Moldova se transformă într-un stat sfâșiat, la Vest, Ungaria îi rămâne fidelă lui Putin, la Sud, Serbia strânge legăturile cu Moscova, iar Bulgaria e de mai multă vreme dubitativă.
