Era intr-o vara fierbinte, cand dintr-un moment in altul s-a dezlantuit potopul. Cerul a devenit vinetiu, iar grindina a bagat in pamant cucuruzul, legumele, iarba. Merii pareau descarnati, dupa ce cu doar trei minute inainte erau grei de verdeata.
Priveam potopul din pridvorul casei, fara nici o reactie, doi adulti si patru copii. Ma agatasem de piciorul tatei si ma uitam fix la fata lui. Nu am vazut nici o tresarire, ochii lui fixau cerul. Cand urgia s-a potolit, s-a desprins din inclestarea mea fara un cuvant, si-a pus securea pe umar si s-a indreptat spre padurea de la marginea satului.
Dupa scurta veme lumea a iesit pe ulita si a inceput sa se vaite, unii pentru animalele duse de ape, altii pentru fanul noroit, altii pentru porumbul bagat inapoi in pamant, dupa ce fusese sapat a doua oara, altii pentru casa pusa in buza apelor si zdruncinata din temelii de potop. Dupa ceva vreme a aparut si tata cu doua lemne in spate si s-a apucat sa repare gardul, desi acesta nu parea sa aiba vreo stricaciune.
Nu am inteles atunci de ce s-a dus tata sa care lemne in spate cand avea cai si caruta. Dar stiu ca nu am rabdat de foame in iarna care a urmat, desi potopul ne distrusese toate recoltele. Cand peste ani l-am intrebat cum ne-a salvat de la foamete, n-a stiut sa-mi spuna. Trecuse peste el colectivizarea, amenintarile cu inchisoarea doar fiindca isi gospodarea bine pamantul, muncise din greu sa ne creasca si sa ne poarte la scoli. Atunci, peste ani, mi-a spus doar atat: “taranul gaseste intotdeauna o cale”.
Tata nu a facut ceva extraordinar atunci cand, in loc sa se vaite pe ulita pentru urgia abatuta peste noi, s-a dus in padure si a adus doua lemne in spate. Asa a gasit el “calea” sa iasa din necaz. Era raspunsul taranilor ardeleni la numeroasele nenorociri care se abateau peste ei. Era raspunsul celor care se considerau stapani si responsabili pentru viata lor si a familiilor lor. Si ca tata erau multi. Spiritul de libertate si responsabilitate al acestora a fost “exploatat” politic de Iuliu Maniu.
Care dintre politicienii din Ardeal ii reprezinta azi pe taranii care inca mai cred ca palma lor de pamant este sigurul lor sprijin? Cine ii reprezinta pe cei care primesc o pensie care nu le ajunge nici pentru medicamente, dupa ce li s-a luat averea cu forta si au fost comasati in CAP-uri peste 40 de ani? Cine ii reprezinta pe cei batjocoriti de legile restituiri, saraciti peste poate de injustitia acestor legi?
Politicienii nostrii au propus legi care vor inrobi pentru inca o suta de ani taranul roman si vor imbogati avocatii, topografii si mafiotii. Politicienii nostrii propun legi de amenajare a trotuarelor, in loc sa propuna legi de deziobagire a taranului roman.
Politicienii nostri s-au angajat intr-un razboi de gherila, lasand agricultura romaneasca, una dintre prioritatile Romaniei si ale Europei, in grija Bruxelles-ului. Raportorii europeni se minuneaza cum de o prioritate atat de importanta pentru tara noastra, generos finantata din resurse europene, bogata in interior, este trimisa la cosul de gunoi.
