Povestea incepe intr-o scoala generala, undeva in Transilvania. Micutul Ioan sau Ianos, nici el nu stie exact care-i este numele corect, sta singur in banca in timp ce grupuri, grupuri colegii sai zburda in curtea scolii. Ar vrea si el sa se joace cu ei, dar a renuntat de mult sa mai incerce sa se apropie de vreunul din cele doua cete care povestesc voios unul in limba romana si celalalt ungureste.
Ioan se multumeste doar sa priveasca cerul albastru pe care cativa nori de vata zburda undeva spre apus. Soarele ii incalzeste in egala masura si pe unguri si pe romani. Si atunci el de ce nu poate sa se joace cu ungurii si romanii la un loc? Cu vointa si dorinta de joaca a unui copil sanatos face o ultima incercare. Se apropie de grupul de prichindei, care povestesc amintiri din vacanta in limba romana. Incerca si el sa spuna ceva. Pleaca de aici „bozgore”, il repede un baiat mai inalt, care se vede ca este liderul copiilor.
Ion pleaca trist, sperand ca celalalt grup va fi mai prietenos fata de el. „Te budos olah, mit keresel it?” (Roman imputit, ce cauti aici?) este fraza cu care il intampina pe Ion copii maghiari. Ion sau Ianos, nici el nu mai stie exact cum e corect, se retrage singur in banca sa, incercand sa caute, cu mintea de copil, raspunsuri la intrebari la care nici oamenii mari nu pot sa raspunda.
A crezut ca soarele ii incalzeste la fel si pe maghiari si pe romani. Si atunci ce au toti cu el? De ce copiii care vorbesc ungureste, limba lui materna, nu vor sa-l primeasca intre ei la joaca? De ce gasca de la bloc, cu care se poate intelege minunat in limba romana, asa cum vorbeste acasa cu tatal sau, il striga „bozgore”? Grele intrebari pentru un copil!
Mama si tata se inteleg de minune. Bunica din partea tatalui, la care ii place atat de mult sa-si petreaca vacantele, l-a invatat atatea povesti frumoase despre Feti-Frumosi si Ilene Cosanzene. Si cat de linistit era somnul atunci cand adormea de povestile spuse de mama despre Ianos Vitez sau Ludas Maty.
Toate basmele erau frumoase, pentru ca in basme nu conteaza daca esti ungur sau roman. Din pacate, numai in basme. Ionica traieste peste tot in Transilvania. El este o victima colaterala a unor interese meschine, politice si economice. Ionica nu are nevoie de autonomie, din contra, el are nevoie de prieteni, de cat mai multi prieteni, indiferent ca acestia vorbesc cu el ungureste sau romaneste.
Se intreaba oare vreun politician care apara interesele ungurilor sau un fanatic nationalist roman ce este in sufletul lui Ionica? Al cui e oare Ionica? Merita oare Ionica, un copil sanatos, nascut in Transilvania, sa poarte pana la batranete in suflet stigmatul apartenentei la doua etnii?
Aceste intrebari nu si le pune inca pruncul dezorientat nascut din mama unguroaica si tata roman. Dar nu si le pun nici „pruncii” cei mari, politicienii care se joaca pe uriase table de sah cu sufletele catorva mii de oameni ce au pacatuit prin faptul ca si-au gasit jumatatea in cealalta etnie.
Ionica nu are nici o vina, dar si el are dreptul sa se joace, sa se bucure si sa iubeasca. Inima sa nu bate nici in romaneste, nici in ungureste, iar sufletul sau cunoaste o singura limba, a inocentei. Iubiti-l pe Ionica! Pentru ca dragostea e ca soarele, ii incalzeste la fel si pe unguri, si pe romani.
