19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialInvestitorul strategic, gafa dupa gafa

Investitorul strategic, gafa dupa gafa

Din octombrie 2003, data preluarii Uzinei ARO de catre John Perez, si pana la aceasta data “investitorul strategic” de la ARO a mers din gafa in gafa. Mai intai a trimis in somaj peste 1.400 de salariati, chiar in pragul sarbatorilor de iarna si fara stabilirea unor criterii prealabile. Apoi, la numai o luna de la preluarea ARO, a vandut ilegal FSM, incasand de 40 de ori suma cu care Perez cumparase intregul patrimoniu al uzinei cu terenul aferent cu tot. Mai apoi, in tot acest timp, adica aproape doi ani, John Perez nu a respectat nici una dintre clauzele stipulate in contractul de vanzare-cumparare semnat cu APAPS, respectiv cu Executivul Romaniei. Si nu in ultimul rand, a inceput sa acumuleze datorii de sute de miliarde lei la utilitati si furnizori, la diferiti agenti economici si persoane fizice romane, dar si la asigurarile sociale, fondul de pensii si fondul de somaj. S-a ajuns astfel la o si-tuatie aproape imposibila pentru salariatii ARO. Cei 1.170 de sa-lariati, pe langa faptul ca au de recuperat salarii restante inca din octombrie, noiembrie si decembrie 2004 si prima de Craciun, pentru care au fost retinute toate impozitele fara ca salariatii sa fi primit banii pentru prima, “strategicul” Perez a uitat sa achite sumele datorate asigurarilor sociale, fondului de pensii si fondului de somaj, desi banii pentru acestea au fost retinuti pe state. In aceasta situatie, salariatii ARO nu se pot interna in nici un spital din Romania, nu vor beneficia de vechimea in munca pe perioada celor doi ani si, ceea ce este si mai tragic, angajatii ARO nu pot solicita nici macar trecerea in somaj, devenind astfel “captivii” lui Perez. Mai mult, 22 de salariate ARO aflate in concediu postnatal nu si-au primit salariul pe toata perioada. Pentru acestea exista, se pare, o singura solutie: sa primeasca banii de la stat, respectiv de la Ministerul Muncii, urmand ca sumele sa intre in nota de plata a “strategicului” de la ARO. Cu toate acestea, Perez asteapta ca statul roman sa-i mai stearga inca o data datoriile acumulate in cei doi ani si chiar ca AVAS sa-i recunoasca niste investitii fantoma ce insumeaza peste 9 milioane USD.

Cele mai citite

Vopseaua pentru exterior: reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă o mulțime de beneficii. Pentru obținerea rezultatelor dorite, trebuie...

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă: Ziua Victoriei este 8 mai, ca în NATO, nu 9 mai, ca în Rusia

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj dedicat Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, mesaj în care subliniază...
Ultima oră
Pe aceeași temă