19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialInvestiții de 222 milioane de euro în regiunea Dunării. De unde provin...

Investiții de 222 milioane de euro în regiunea Dunării. De unde provin banii

Uniunea Europeană investește 222 de milioane de euro într-un program de cooperare transnaţională în regiunea Dunării ce vizează conservarea patrimoniului natural și cultural și îmbunătățirea conectivității, informează Mediafax.

Banii UE provin din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR). De asemenea, vor fi acordați  alți 19,8 milioane de euro din Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA) în proiecte transnaționale din zona bazinului Dunării.

Elementul central al programului este stimularea inovării și a spiritului antreprenorial, conservarea patrimoniului natural și cultural din regiunea Dunării, îmbunătățirea conectivității și sprijinirea tranziției înspre o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon.

Programul “a fost conceput pentru a contribui în mod direct la punerea în aplicare cu succes a Strategiei UE pentru regiunea Dunării, prin intermediul priorităților sale tematice și al sprijinului pentru guvernanța strategie”, a declarat comisarul european pentru politica regională, Corin Creţu, potrivit unui comunicat de presă emis de Reprezentanţa Comisie Europene în România.

Programul vizează statele membre UE Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Germania, România, Slovacia și Slovenia și trei țări din afara UE: Bosnia-Herțegovina, Serbia și Muntenegru.

Republica Moldova și Ucraina vor fi, de asemenea, eligibile în cadrul acestui program, odată ce se va stabili finanțarea din Instrumentul european de vecinătate (IEV).

Activitățile partenerilor de proiect vor fi cofinanțate până la un plafon de 84%. Primul apel de propuneri va fi lansat în toamna anului 2015, iar evenimentul de lansare va avea loc pe 23 și 24 septembrie, la Budapesta.

Biroul pentru planificare economică națională din Budapesta a fost desemnat drept autoritate de management a programului transnațional pentru regiunea Dunării.

Cele mai citite

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

NATO desfășoară un exercițiu cu 2000 de parașutiști, una dintre cele mai ample operațiuni de desant aerian de după al Doilea Război Mondial....

Militari din mai multe țări NATO participă, în aceste zile, la exercițiul SWIFT RESPONSE 24, care reprezintă una dintre cele mai ample operațiuni de...

Grupul de turism rtk se lansează în România

rtk romania, subsidiara locală a rtk international (cu o rețea de peste 3.000 de agenții de turism afiliate în străinătate), anunță oficial deschiderea activității...
Ultima oră
Pe aceeași temă