18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialInvestiţii de 16 milioane lei pentru unul dintre cei mai mari producători...

Investiţii de 16 milioane lei pentru unul dintre cei mai mari producători de mobilă locali

Lemet Câmpina, unul dintre cei mai importanţi producători de mobilier la nivel naţional, a investit în 2010 aproximativ 8 milioane de lei pentru dezvoltarea afacerii.

„Ne propunem pentru 2011 să dublăm nivelul investiţiilor, direcţionând fondurile către dezvoltarea zonei de producţie şi a lanţului de magazine LEM’s. Până în prezent am investit în fabrica Lemet aproximativ 77 milioane de lei din fonduri proprii”, declară Alexandru Rizea, directorul general al companiei Lemet.

Nivelul general al business-ului Lemet înregistrat în 2010 este de 143 milioane de ei, în creştere cu 6,5 procente faţă de 2009.

„Ne aflăm pe o configuraţie strategică de dezvoltare având ca obiective pe de o parte creşterea capacităţii de producţie, iar pe de altă parte consolidarea poziţiei pe piaţă cu cea mai bună acoperire teritorială prin reţeaua de magazine LEM’S. În acelaşi timp, lucrăm puternic la noi game de produse, având în vedere că există o înclinaţie crescută a publicului din ţara noastră pentru noutate şi modernism în zona achiziţiilor de mobilă”, adaugă Alexandru Rizea.

Compania Lemet a dezvoltat brandul de magazine LEM’S pentru desfacerea produselor sale. În prezent reţeaua LEM’S are cea mai mare acoperire la nivel naţional, cele 102 de magazine fiind amenajate în toate judeţele ţării la acelaşi standard. Atât în fabrica Lemet cât şi în reţeaua LEM’S activează peste 1.250 de angajaţi.

Fabrica Lemet din Câmpina a fost înfiinţată în 1991, în prezent halele de producţie acoperind o suprafaţă de peste 30.000 mp.

Capacitatea actuală de prelucrare a Lemet este de aproximativ 1.200.000 de metri pătraţi de PAL pe an, pe poarta fabricii ieşind anual peste 360.000 de module de mobilă. Liniile de producţie sunt complet automatizate, bazându-se pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial.

Cele mai citite

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă