15.3 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialÎntre spioni tributari trecutului și baroni „sulfuroși“

Între spioni tributari trecutului și baroni „sulfuroși“

Alegerile prezidențiale din România au stârnit un interes mai mare decât în alte dăți în presa „mare“ din Occident, care a publicat articole ample despre actualul scrutin, un semn că mizele acestor alegeri au fost înțelese. Se remarcă însă un articol din New York Times dedicat moștenirii Securității și un reportaj dedicat lui Radu Mazăre, publicat de săptămânalul francez L’Express.

Toate marile agenții de presă – inclusiv Xinhua, dovadă că pasiunea lui Victor Ponta pentru China aduce, totuşi, dividende politice – au publicat ieri articole despre alegerile prezidențiale în care au subliniat, pe de o parte, calitatea de favorit a prim-ministrului după zece ani de mandat ai lui Traian Băsescu și îngrijorările pe care le generează, pe de altă parte, posibila alegere a acestuia pentru independența Justiției și continuarea luptei anticorupție.

Faptul că Ponta a acționat ca un scut pentru apropiații săi socialiști urmăriți în Justiție nu a scăpat nici unei agenții majore, fie ea Associated Press, Reuters, AFP sau Bloomberg. După cum nu au scăpat nici ambiguitățile care o înconjoară pe Elena Udrea, damă șic, „pimpantă” ca să cităm din corespondența lui Mirel Bran pentru Le Monde, care se declară apărătoarea statului de drept, dar al cărei fost soț a fost dus cu cătușele la DNA. La polul celălalt, Monica Macovei, altădată descrisă drept Jeanne D’Arc, este considerată singurul „cruciat” anticorupție din această campanie prezidențială. De remarcat că unele din corespondențele agențiilor de presă notează faptul că, în pofida arestărilor din ultima vreme, inclusiv ale unor patriarhi socialiști considerați intangibili, precum Viorel Hrebenciuc, tema anticorupției nu joacă un rol central în opțiunile electoratului pentru care promisiunile populiste ale lui Ponta privind majorările de pensii și salarii par mai importante.

Securiștii pe stil nou

În acest context, se remarcă un articol din New York Times care analizează legăturile dintre politica românească și moștenirea fostei Securități, pornind de la episodul Ponta, ofițer acoperit. Autorul greșește numele lui Teodor Meleșcanu, dar, în rest, reușește să identifice exact natura relațiilor de putere din România. Articolul nu comentează situația din România, în schimb îi lasă pe analiștii citați să o facă. Dar faptul însuși că o declarație este citată pe larg, iar altele nu, este o indicație asupra modului în care cotidianul american vede situația din România: „În prezent, cei mai hotărâți critici ai agențiilor interne de informații (SRI, n.n.) sunt, în cea mai mare parte, aceia care sunt cei mai îngrijorați că vor fi acuzați de corupție. Isteria împotriva așa-numitelor metode securiste în lupta anticorupție este în întregime fabricată de personaje puternice care se tem că vor fi arestate și de organele media pe care le controlează”, susține Sorin Ioniță, directorul Expert Forum, citat de NY Times, iar ziarul nu uită să amintească faptul că serviciile de informații au fost reformate cu sprijin american și european. „Politica românească nu este despre ideologie, despre stânga și dreapta, apreciază Ioniță, ci despre corupție și statul de drept”. Cât despre pretenția lui Ponta că alegerile de anul acesta vor marca ruptura totală de practicile comunisto-securiste ale trecutului, pentru că ar aduce o nouă generație la putere, New York Times pune lucrurile în adevărata lor lumină tot prin vocea lui Ioniță: „Vorbesc limbi străine și știu cum să se comporte la Bruxelles, dar asta nu-i face automat mai buni. Au fost creați de vechile rețele după vechile criterii, mai ales în credința că sunt deasupra legii”. Această credință are rădăcini adânci, grație în primul rând moștenirii Securității, ai cărei reprezentanți i-au protejat și promovat pe ai lor și pe favoriții lor mult timp după prăbușirea comunismului, conchide New York Times.

Baronul sulfuros Mazăre și miza alegerilor prezidențiale

Presa franceză s-a concentrat în mod corect asupra bătăliei privind independența Justiției, pe care Le Monde o consideră adevărata miză a acestor alegeri. France Presse a rea­lizat un interviu cu Livia Stanciu, președintele Înaltei Curți, iar Le Monde a discutat cu Laura Kovesi, procurorul-șef anticorupție, care, la fel ca Livia Stanciu, atrage atenția asupra faptului că Justiția independentă nu poate rezista unor atacuri din partea politicienilor.

Dar de departe cea mai puțin măgulitoare descriere a vieții politice românești o realizează L’Express, care îi face un portret devastator baronului de Constanța, Radu Mazăre, pe care îl caracterizează drept “sulfuros” şi îl consideră reprezentantul exemplar al sistemului de corupție feudal care subminează societatea românească. Reportajul din L’Express este ilustrat cu Mazăre costumat ca Cezar, Ramses al II-lea, Ștefan cel Mare, ofițer nazist și, desigur, vedetă pe coperta Playboy. Autorul povestește cum atunci când l-a contactat – prin SMS, singura formă de comunicare agreată de Mazăre – pentru interviu, răspunsul primarului Constanței a fost prompt: „Aveți nevoie de bani?”.

„Soarta lui Mazăre ilustrează marea miză a alegerilor prezidențiale de la 2 noiembrie ‒ scrie săptămânalul francez: poate această țară să pună capăt sistemului de potentați minat de corupție?“  

Cele mai citite

Taxele prea mari pe salarii au scos mii de români în stradă

Delegaţia Blocului Naţional Sindical a cerut luni reprezentanţilor Ministerului Finanţelor măsuri privind reducerea fiscalităţii pe muncă şi demararea de urgenţă a unei reforme fiscale,...

Taxele prea mari pe salarii au scos mii de români în stradă

Delegaţia Blocului Naţional Sindical a cerut luni reprezentanţilor Ministerului Finanţelor măsuri privind reducerea fiscalităţii pe muncă şi demararea de urgenţă a unei reforme fiscale,...

Vasile Bănescu (BOR): “Victoria lui Nemo (Nimeni), zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortdoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, comentează în termeni duri finala concursului Eurovision, susținând că ea a reprezentat "Victoria lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă