20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialInterzis în Ungaria cu TIR-uri, de Revelion

Interzis în Ungaria cu TIR-uri, de Revelion

Maşinile de mare tonaj nu pot tranzita Ungaria din seara zilei de 31 decembrie, de la ora 23.00, până în 2 ianuarie, la aceeaşi oră. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Arad, Mihaela Leş, restricţia a fost impusă de autorităţile ungare cu ocazia Revelionului. Astfel, şi IJPF Arad va face controale în toate punctele de trecere a frontierei subordonate instituţiei pentru a opri automarfarele care vor să intre în Ungaria în intevalul de timp menţionat. Conform deciziei luate de statul ungar, şoferii de TIR-uri vor fi nevoiţi să staţioneze în parcările special amenajate până la ora 23.00, în data de 2 ianuarie, ceea ce ar putea însemna că un număr mare de automarfare se vor stânge în vecinătatea graniţei româno-ungare.

Măsuri speciale

Astfel, IJPF Arad a dispus luarea unor măsuri de suplimentare a personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, precum şi de creştere a numărului arterelor de control a TIR-urilor. “Tot pentru respectarea acestei prevederi, s-a luat legătura cu autorităţile de frontieră din Ungaria în vederea stabilirii măsurilor comune necesare asigurării unui control operativ al TIR-urilor”, a mai spus Mihaela Leş.

Cele mai citite

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...
Ultima oră
Pe aceeași temă