Asztalos Csaba este de peste 15 ani la conducerea CNCD, fost membru UDMR şi un susţinător al Ţinutului Secuiesc, mai ales dacă este vorba despre berea cu acelaşi nume. El vorbeşte, într-un interviu pentru „România liberă“, despre homofobia Coaliţiei pentru familie, despre problemele elevilor maghiari cu limba română şi despre cum a fost înjurat în Bucureşti doar pentru că vorbea la telefon în ungureşte. La sfârşit, în numele toleranţei, ne-a spus bancuri cu români, la fel cum românii spun bancuri cu unguri.
România liberă: Domnule Asztalos, vă mărturisesc că eu unul mă simt discriminat de Guvernul României, pentru care pare mai important în aceste zile confortul pușcăriașilor decât sănătatea și educația majorităţii care n-a furat, n-a dat în cap. Să presupunem că fac o plângere în acest sens la Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Cum ar răspunde instituţia unei astfel de reclamaţii?
Asztalos Csaba: În primul rând, noi trebuie să respectăm o procedură. Am cita părțile, inclusiv Guvernul, împotriva căruia dumneavoastră faceți plângerea, și am întreba în ce măsură răspunde acestor acuzaţii.
Acum, realizarea priorităților unui Guvern trece printr-o procedură democratică, se legitimează printr-un vot, iar ulterior avem cele trei puteri în stat, care își exercită controlul reciproc asupra unui program de guvernare. Eu cred că ceea ce spuneți dumneavoastră e real, dar nu le putem pune față în față, priorități sunt în multe domenii, în special în sănătate şi educație, care sunt esenţiale într-un stat democratic. Referitor la condițiile din închisori… Cred că ar trebui să avem o dezbatere publică serioasă pe acest subiect. Şi spun serioasă, pentru că, până acum, discuţiile au fost bruiate de diferite interpretări, de cele mai multe ori politice. Totuşi, faptul că cineva e condamnat și ispășește o pedeapsă cu executare într-un penitenciar nu înseamnă că nu are dreptul la demnitate umană. Ce se întâmplă acum, cu cele două OUG-uri propuse de Guvern, este o luptă politică între puteri, în care interesul cetăţeanului nu este întotdeauna prioritar. Iar eu, în calitate pe preşedinte al CNCD, am obligaţia de a nu implica instituţia în jocurile politice.
Proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc este în Parlament. Mai multe articole din presă vă acuză că, într-o postare pe Facebook, aţi susţinut făţiş această iniţiativă, a unui Ţinut Secuiesc cu preşedinte şi parlament proprii, cu maghiara limbă oficială…
Nu am nicio postare şi nu am dat vreodată o declaraţie publică privind autonomia Ţinutului Secuiesc. Am promovat, printr-o postare pe Facebook, o marcă locală de bere, care aşa se numea, „Hai Ţinutul Secuiesc“. Pe de altă parte, Ţinutul Secuiesc există, aşa cum există Banatul, Bucovina sau Ţara Moţilor. Nu am citit proiectul despre care vorbiţi, dar ţin să subliniez că, procedural, el a urmat calea constituțională, urmând ca asupra lui să se pronunţe Parlamentul, prin vot. De altfel, orice cerere a comunității maghiare din ultimii 27 de ani a urmat calea constituțională.
Recent, în Rusia a devenit legal să-ţi baţi nevasta o dată pe an, în numele valorilor tradiţionale. Ce ne facem dacă apare şi la noi vreo coaliţie pentru tradiţie care, bazându-se nu pe trei, ci pe 5 sau pe 10 milioane de semnături, va cere schimbarea legii în aşa fel încât violenţa domestică să fie permisă, pe principiul tradiţional că „bătaia e ruptă din Rai“?
Bineînţeles că mă opun unei astfel de abordări. Noi avem legi care sancţionează violenţa domestică, dar ar trebui să facem eforturi pentru a le aplica mai bine, pentru că avem foarte multe victime.
Dar înţeleg unde bateţi cu întrebarea dumneavoastră, ea face aluzie la demersul Coaliţiei pentru Familie, pe care eu nu l-am susţinut niciun moment.
Problema cu această inițiativă este că ea definește familia ca fiind doar o căsătorie dintre o femeie și un bărbat. Acum, dincolo de problema orientării sexuale, vă întreb eu: dacă un tată își crește copiii singur pentru că mama a decedat este o familie sau nu? Dacă o mamă își crește copiii singură e o familie? Dacă o femeie și un bărbat conviețuiesc, au și un copil, dar nu sunt căsătoriți, sunt o familie sau nu? Aici este problema cu această inițiativă pentru că introduce o definiție a familiei, o restricție dincolo de elementul orientării sexuale, pe care se pune accentul.
Dar mai e un aspect. Curtea Constituțională, în decizia pe care a luat-o analizând această inițiativă, a arătat că noțiunea de familie este mult mai largă decât cea propusă de aceste organizații. Lucrurile sunt foarte simple. Statele care sunt în Consiliul Europei și au ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului au două posibilități: ori legalizează căsătoria între persoanele de același sex, ori legalizează parteneriatul civil. Avem decizii de la CEDO care spun foarte clar că statele membre au obligația să asigure un statut juridic, o recunoaștere, o protecție juridică pentru cuplurile de același sex. CEDO lasă la latitudinea fiecărui stat să aleagă cum face acest lucru, ori prin căsătorie, ori prin parteneriat civil.
În România, nu există nici unul, nici altul, riscăm să avem un proces la CEDO. Precedente avem. Grecia, ca stat ortodox, a legalizat parteneriatul civil. Italia, ca stat romano-catolic, a legalizat parteneriatul civil tot în urma unei decizii CEDO. Această inițiativă de revizuire a Constituției, cu trei milioane de semnături, exprimă o formă de homofobie.
Ca cetățean român de etnie maghiară v-ați simțit vreodată discriminat în România?
Da, de mai multe ori. De exemplu, odată am vorbit la telefon în limba maghiară într-un autobuz și am fost înjurat.
Am fost desemnat în 2009 șeful delegației României la ONU pentru evaluarea periodică privind respectarea convenției pentru combaterea tuturor formelor de rasism.
Când am aterizat în Geneva, presa română a atacat Guvernul pentru că a desemnat un maghiar șeful delegației. Bine, pe de altă parte presa maghiară m-a atacat pentru că am acceptat desemnarea și astfel, ziceau ei, legitimez politica de asimilare a Guvernului României privind minoritățile.
Dar românii sunt discriminați în Harghita şi Covasna?
Plângerile care vin din acea zonă se referă la utilizarea limbii maghiare pe frontispiciul clădirilor oficiale, am avut foarte multe. Plângeri privind agresiuni verbale sau fizice ale maghiarilor față de români nu am avut, cum nu am avut nici plângeri referitoare la refuzul de a angaja un român pentru că nu știe limba maghiară. Eu nu spun că nu există astfel de situații în realitate, doar că nu am primit plângeri în acest sens.
Din experiența dumneavoastră, care este cea mai discriminată categorie socială din România?
Potrivit statisticilor şi sondajelor de opinie, cea mai discriminată comunitate este, la nivel de percepție, cea a persoanelor infectate cu HIV/SIDA, după care urmează homosexualii, apoi persoanele cu dizabilități mintale. Aceste trei categorii întotdeauna generează frică. Mai sunt discriminări pe bază de vârstă, un criteriu destul de frecvent, de gen și de etnie, în special comunitatea romă.
Există discriminare pozitivă în România?
Discriminarea pozitivă e un nonsens în termeni, asta ar însemna să acordăm drepturi în plus unei categorii de persoane, ceea ce e interzis prin lege. Avem, în schimb, măsuri afirmative sau măsuri pozitive, ceea ce înseamnă că statul compensează dezavantajele cu care se confruntă o comunitate sau alta. Cea mai cunoscută măsură afirmativă în spațiul public este cea a locurilor speciale în facultăți pentru romi. Nu sunt discriminați pozitiv așa cum spune multă lume, nu li se acordă locuri în plus. În primul rând, numărul de locuri nu se raportează la școlarizarea clasică care este pentru toată lumea, ci statul bugetează suplimentar aceste locuri speciale. Scopul statului este de a facilita accesul la educație unei categorii sociale dezavantajate istoric. Alte măsuri afirmative sunt protecția femeii după sarcină, concediul post-natal, beneficiile acordate studenților sau elevilor. Faptul că statul oferă burse studenților este tot o măsură afirmativă. Să știți că există locuri speciale în facultăți și pentru maghiari…
Pe ce considerent?
Pentru că un maghiar nu va fi niciodată la fel de competitiv la limba și literatura română precum un român. O problemă mare în comunitatea maghiară este modul în care se predă limba română. Știți care este procentajul elevilor care pică examenele de admitere la liceu şi Bac-ul la materia limba română în Harghita și Covasna? Se apropie de 50%, iar cauzele sunt multiple. În primul rând, elevii din Harghita, Covasna, Mureș nu au cu cine exersa limba română, pentru că sunt prea puțini vorbitori de limba română în zonă. În al doilea rând, programa este proastă, este concepută ca şi cum româna, şi nu maghiara, ar fi limba nativă pentru elevii de etnie maghiară. Întrebați Ministerul Educației cam câți profesori de limba română nativi predau în Harghita şi Covasna. Știați că guvernul Ungariei alocă, de trei ani, în fiecare an, un buget de 1 milion de euro pentru meditații la limba română pentru elevii maghiari din România? Nu e normal.
Au și etnicii maghiari bancuri cu români, așa cum au românii bancuri cu unguri?
Da. Și primul banc care-mi vine în minte este cu Ianoș și cu Gyuri la coasă. La un moment dat vine Vasile și zice: măi, oameni buni, spuneți-mi și mie unde este gara. Ăștia nimic, cosesc mai departe.
După un timp, Vasile iar: măi, oameni buni, unde este gara? Niciun răspuns. Până la urmă, după ce pleacă Vasile descumpănit, Ianoș îi zice lui Gyuri: de ce nu i-ai spus, mă, lu’ ăsta unde e gara? Dă-l în …., e de două mii de ani aici și nu știe unde e gara.
