12.6 C
București
joi, 22 octombrie 2026
AcasăSpecialInstantanee de "Turist în Cluj"

Instantanee de „Turist în Cluj”

Lucrările fotografei Camelia Burduja sunt expuse până la 20 iunie la Iulius Mall.

Prima expoziţie a fotografei Cameliei Burduja a fost vernisată la Iulius Mall. Cele 20  de lucrări cuprind peisaje şi detalii ale unor locuri pitoreşti de care fotografa a fost impresionată. „Este o expoziţie de feeling cu locurile pe care le-am vizitat şi pe care le-aş recomanda oricui să le vadă. Au fost emoţii trăite pe moment şi care m-au inspirat” spune Camelia Burduja. Aceasta consideră „că pe vreme de criză, merită să ne promovăm frumuseţile judeţului, mai ales că avem ce arăta”. Fotografiile au fost realizate la Sic, Valea Drăganului, la herghelia din Jucu sau la Coplean, lângă Dej,  unde există încă „Castelul cu scoici” care a fost construit în stil baroc de către guvernatorul Transilvaniei, Ioan Haller. Printre zonele surprinse aparatul de fotografiat se numără şi Apusenii: zona Beliş, Vlădeasa, Râşca, Lăpuşteşti sau Târgul de la Negreni. Cele mai de suflet lucrări ale artistei sunt arborele de Sequoia de la Rogojel şi şcoala de parapante de la Dezmir. 

Cele mai citite

Franța se pregătește pentru noi revolte. Premierul promite o mobilizare masivă a poliției

Franța își intensifică măsurile de securitate înaintea unui nou val de proteste, după violențele grave din weekendul trecut.Premierul Sébastien Lecornu a anunțat că forțele...

Peste 30.600 de joburi disponibile în România. Șoferii, comercianții și muncitorii necalificați, la mare căutare

ANOFM precizează că numărul posturilor vacante se modifică permanent, în funcție de ofertele transmise de angajatoriAngajatorii din România au declarat vacante 30.677 de posturi,...

Rogobete promite bani pentru spitale până săptămâna viitoare: UPU și Ambulanțele, sub presiune financiară

Ministrul a anunțat că va începe, din acest weekend, o serie de vizite în spitale, cu prioritate pentru unitățile care se confruntă cu blocaje...
Ultima oră
Pe aceeași temă