17.7 C
Bucureศ™ti
sรขmbฤƒtฤƒ, 5 octombrie 2024
AcasฤƒSpecialDecizie definitivฤƒ: deputatul Ioan Oltean, cercetat sub control judiciar

Decizie definitivฤƒ: deputatul Ioan Oltean, cercetat sub control judiciar

 

UPDATE 21:20:  Ioan Oltean va fi cercetat în continuare sub control judiciar, a hotărât, instanța supremă, care a respins contestațiile. Decizia este definitivă.

UPDATE 17.52: Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a amânat, vineri, pentru 21 decembrie, pronunțarea privind contestația DNA la decizia instanței de a nu-l aresta preventiv pe deputatul Ioan Oltean, acuzat că a intervenit la ANRP pentru despăgubirea ilegală a lui Mihai Rotaru, de la care ar fi primit mită 600.000 de euro, potrivit Agerpres. 

––

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă, vineri, cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), de înlocuire a controlului judiciar cu arestul preventiv, în dosarul în care deputatul PNL Ioan Oltean este acuzat că a intervenit la ANRP pentru despăgubirea ilegală a lui Mihai Rotaru, de la care ar fi primit mită 600.000 de euro, potrivit Mediafax.

Şedinţa de judecată a început la ora 09.00, Ioan Oltean va da o declaraţie, în faţa instanţei, cu privire la acuzaţiile care îi sunt aduse de procurorii DNA şi pentru care aceştia solicită arestarea sa preventivă.

Decizia pe care instanţa o va lua este definitivă.

Citeşte şi: Dosarul ANRP 4: Ioan Oltean poate fi arestat preventiv de DNA. Teodorescu a scăpat de cătușe

La finalul şedinţei de judecată, instanţa supremă va decide definitiv dacă admite cererea DNA şi emite mandat de arestare preventivă pe numele lui Ioan Oltean, dacă dispune plasarea în arest la domiciliu sau dacă menţine decizia de cercetare a deputatului în libertate, sub control judiciar.

Camera Deputaţilor a avizat, în 9 decembrie, solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a lui Ioan Oltean, acuzat de corupţie în dosarul despăgubirilor ANRP.

Oltean este acuzat de procurorii DNA că a primit 600.000 de euro de la Mihai Rotaru, acţionar la CS Universitatea Craiova, în incinta unei parohii, pentru a interveni în favoarea sa la ANRP. Oltean ar fi intervenit la fosta șefă a ANRP Crinuța Dumitrean, astfel că Rotaru a obținut o despăgubire de aproape 109 milioane de lei pentru un teren care, potrivit procurorilor, a fost supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei.

Citeşte şi: Dosar ANRP 4: Ioan Oltean, sub control judiciar

Din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP au făcut parte, la momentul respectiv, Crinuța Dumitrean, care era președintele instituției, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru, Marko Attila și Cătălin Teodorescu.

Mihai Rotaru, Crinuța Dumitrean, Sergiu Diacomatu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru şi Sergiu Negurici au fost arestați de instanța supremă pe 28 noiembrie și puși joi în libertate după ce ICCJ le-a admis contestațiile.

Cătălin Teodorescu a fost pus sub control judiciar pe cauțiune, stabilită la 1 milion de lei, după ce Camera Deputaților a respins cererea de încuviințare pentru reținerea și arestarea preventivă a deputatului PNL. Măsura i-a fost comunicată joi deputatului.

Marko Attila, fost deputat UDMR, este dat în urmărire internațională, într-un alt dosar, din luna mai.

 

 

 

 

Cele mai citite
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ