27.7 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialInspectorii fiscali, mutati pentru a fi feriti de spagi

Inspectorii fiscali, mutati pentru a fi feriti de spagi

Incepand de ieri, inspectorilor fiscali de pe raza municipiului Bucuresti le-au fost schimbate ariile de competenta, ei fiind transferati la alte sectoare decat cele la care au lucrat pana acum.
Potrivit directorului executiv al Directiei Finantelor Publice Bucuresti, Nicolae Stoina, este prima masura de acest fel luata dupa 1990 si ea are ca scop eliminarea oricaror „prietenii” intre contribuabili si inspectori. „Voi pastra noile arondari pana cand voi constata ca randamentul inspectorilor incepe sa scada”, a mai spus seful finantelor bucurestene, adaugand ca, in opinia sa, noua masura este si una de protejare a subordonatilor sai care ar fi tentati sa cedeze in fata micilor sau marilor atentii oferite de cei controlati.
De altfel, aceasta masura face parte din programul directiei de a elimina sau cel putin de a reduce nivelul coruptiei in randul acestor functionari. Una dintre primele masuri luate pana in prezent a fost instalarea in sediile directiilor financiare de sector a unor cutii speciale in care contribuabilii isi pot depune plangerile la adresa inspectorilor care, considera ei, i-au tratat incorect sau le-au cerut spaga pentru a trece cu vederea unele lucruri.

Cele mai citite

Debut cu victorie pentru Charalambous! Pantea a fost titular la primul meci al fostului antrenor de la FCSB

Elias Charalambous a început cu succes mandatul la Levadiakos, echipa sa câștigând primul meci amical al verii, scor 1-0, împotriva formației Panetolikos.Elias Charalambous a...

Presa internațională: Ungaria și România sting luminile, în timp ce valul de căldură continuă să afecteze Europa

Europa traversează una dintre cele mai dificile perioade ale acestei veri, în condițiile în care un val de căldură continuă să afecteze o mare...

Top 5 meserii în domeniul construcțiilor  

Domeniul construcțiilor continuă să fie unul dintre cei mai mari angajatori din România și din Europa, iar cererea pentru personal...Source link
Ultima oră
Pe aceeași temă