Imi amintesc in mod precis secventele primei mele calatorii in Italia. Tocmai primisem pasaportul albastru, cu doua linii negre in diagonala, de azilant politic in Germania. Colaboram de cateva luni la Europa Libera, cu cronici literare despre Traian T. Cosovei, Mircea Ivanescu si Olga Caba. "Totaliter Aliter" se numea un straniu roman al acestei interesante scriitoare, despre instrainarea SF in Romania realismului socialist. Traduceam si articole incantate de exotismul antitotalitar al acelor "Romanian Gypses", din National Geographic, pentru emisiunea Actualitatea Romaneasca a lui Emil Georgescu. Acesta fusese injunghiat cu 12 lovituri de cutit de doi mafioti francezi, in solda Securitatii, in 1981, si avea sa moara de boala cea mai comuna a redactiei romane, cancerul galopant, in decembrie 1984. Tocmai fusesem angajat in locul lui. Cateva zile mai tarziu, am ajuns prima oara in Italia. De la München la Verona faceam cu masina cinci ore. In Europa Centrala ningea si era frig, in Piazza delle Mercato venise deja primavara. Italia era tara libertatii cu cea mai umana fata posibila. Carabinierii, cu vipusca rosie dubla, mai lata decat a maresalilor sovietici, spre deosebire de granicerii germani sau austrieci, zambeau si faceau conversatie cu fugarul roman. Mai demult, citisem in "Romania literara" o tableta a lui Geo Bogza. Cand, intre razboaie, calatorea intre Franta si Elvetia, granicerii l-au intrebat de origine. Bogza a raspuns: "Sunt cetatean roman". "Nu cetatean, ci supus roman", a venit replica. Morala era ca locuitorul unui regat este inferior cetateanului unei republici. Geo Bogza se afla in faza cand descoperea, neputincios, de fapt, degradarea accelerata a republicii socialiste. Mie, decenii mai tarziu, la granita austriaco-italiana din pasul Brennero, carabinierii mi-au spus doar atat: "Ce cauta romanul in Germania?". Morala era ca sunt binevenit in Italia.
Intr-o alta calatorie, in l986, stateam in fata criptei capucinilor, de langa Palermo, unde, ca tot romanul, stiam ca se afla ramasitele lui Nicolae Balcescu. In fata erau zeci de turisti japonezi, suedezi si alte noroade, blonde si albe, cuminti si rabdatoare. Un calugar-ghid poliglot statea la intrarea in cripta, impartind bilete si instructiuni, dupa nevoie. "Japonezii in dreapta, suedezii la stanga, francezii mai asteapta putin", rostea paznicul mumiilor in italiana florentina. La intrebarea "alte limbi, alte popoare?" i-am raspuns stingher: "Roman, Romania". Eram singurul. Capucinul m-a invitat in fata si a declarat multimii vikinge: "Romanul intra singur si primul, pentru ca suntem rude si are morti la noi". Nu mi-a rupt bilet.
"La Stampa" scria zilele trecute ca romanii si chiar romii nu sunt doar poporul asasinului macabru Romulus Mailat, intors simultan la originile divine ale propriului nume si in caverna bestialitatii primare, dar si al femeii rome, din aceeasi colonie ilegala, care s-a culcat pe sosea in fata autobuzului. Ea a facut acest gest ca sa atraga atentia aspra crimei. Bestia si tigrul, cum spune ministrul de Interne al Italiei, nu sunt doar criminalii, ci si nationalismul, rasismul, xenofobia, care, acoperite sub un strat foarte subtire, sar la beregata celei mai prospere, cultivate si civilizate societati.
Din "Arta minciunii politice", atribuita scriitorului irlandez Jonathan Swift, aflam ca sufletul omlui are un strat plat, al adevarului, dat de Dumnezeu, care inregistreaza si restituie cu fidelitate intamplarile vietii. In suflet mai exista insa un plan cilindric, mostenit de la Diavol. Este locul unde se deformeza realitatea, dracul fiind tatal minciunii.
Minciuna publica sau politica, ne spune Swift, isi are locul in acel cilindru al sufletului colectiv. Dar minciuna politica este a tuturor, nu doar a politicienilor, ne mai spune si Machiavelli. Toata lumea minte: ministrii mint lumea pentru a o guverna, iar poporul urzeste si transmite zvonuri mincinoase si calomnii pentru a se debarasa mai usor de guvernanti.
Se poate spune ca unda de soc a crimei din Italia a intrat intr-un joc accelerat al minciunii reciproce si multiplicate. Ea se datoreaza inventiei si exagerarii mai mult decat adevarului. Personajele principale ale acestui mecanism politic si mediatic sunt criminalul rom-roman Mailat, primarul Romei, fost comunist in curs de reamenajare ca neocrestin-democrat, si Fini, liderul unui partid postfascist. Fiecare dintre acestia transmite mesaje care, pornind de la realitate, falsifica si bruiaza realitatea. Criminalul se reproduce pana la confundarea lui cu etnia si poporul din care face parte, primarul Romei invoca furia identificarii comunitare in fata asediului Cetatii Eterne, pentru a-si fixa noul profil politic, iar Umberto Fini reanimeaza vechile linii de ruptura ale Italiei, intre nord-sud, bogati-saraci, fascism-comunism, procurori-politicieni, biserica-stat, italieni-straini. Englezul Tobias Jones, autorul unei carti intitulate "Inima neagra a Italiei", aparuta in 2004, crede ca fragilitatea statului si a societatii din peninsula este efectul nesolutionarii conflictului "colaborationism-rezistenta" din perioada lui Mussolini. Acestei omisiuni interesate si prelungite i s-ar datora terorismul politic al anilor ‘70 si ‘80, criza si psihoza "mainilor curate", urmate de implozia tuturor partidelor traditionale, intre 1992 si 1994, impunitatea mafiei si impotenta birocratiei, cu corolarul care este neincrederea funciara a cetatenilor in stat. Nici o coincidenta nu este intamplatoare: noi suntem urmasii Romei!
