15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialINDONEZIA: Una dintre cele două cutii negre ale avionului AirAsia a fost...

INDONEZIA: Una dintre cele două cutii negre ale avionului AirAsia a fost recuperată din mare

Scafandri au reuşit, luni, să scoată de pe fundul mării una dintre cele două cutii negre ale avionului Air Asia, cea care înregistrează parametri de zbor (Flight Data Recorder), au anunţat autorităţile indoneziene. Cealaltă cutie neagra, CVR-ul (Cockpit Voice Recorder), a fost localizată, însă scanfandri nu au reuşit să ajungă la ea pentra a o aduce la suprafaţă, informează BBC.

"Încercămsă găsim înregistratorul de zbor cu ultimele comunicaţii ale piloţilor", a declarat pentru presă Bambang Soelistyo, directorul Agenţiei pentru căutare şi salvare., a adăugat el.
 
Scafandrii au localizat cutiile negre duminică, în Marea Java, la o adâncime de aproximativ 30 de metri, sub fragmente din fuzelajul avionului. 
Cutiile negre – sau înregistratoare de zbor – sunt indispensabile pentru a se stabili circumstanţele exacte ale dramei. Un înregistrator conţine conversaţiile din carlingă, între piloţi şi cu controlul aerian, iar al doilea conţine parametri ai avionului ca viteză, altitudine.

Cele mai citite

Românii sunt cel mai mult interesați de mașini marca Audi, BMW și Volkswagen 

Deși piața de mașini second hand a cunoscut turbulențe în ultimii ani, aceasta continuă să crească. Inflația și creșterea ratelor dobânzilor au atras cumpărătorii...

VIDEO și FOTO. Putin a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte al Rusiei. Discursul liderului de la Kremlin

Vladimir Putin a depus jurământul pentru cel de-al cincilea mandat al său de președinte al Federației Ruse, la Marele Palat al Kremlinului. În conformitate cu...

O primărie din Buzău acuză ADS că a încheiat contracte ilegale

Primăria Comunei Vernești din județul Buzău se află în mijlocul unui scandal intens după ce a acuzat Agenția Domeniilor Statului (ADS) că a...
Ultima oră
Pe aceeași temă