Cum ar trebui sa calificam situatia actuala a relatiilor transatlantice? Printr-o analogie cu bursa de pe Wall Street, am putea afirma ca Alianta e in crestere, Europa stagneaza, iar SUA e clar in scadere.
Alianta "creste" dintr-un motiv clar: dezghetul relatiilor franco-americane in urma alegerii lui Nicolas Sarkozy in functia de presedinte al Frantei. Pentru prima data de la a Cincea Republica a lui Charles de Gaulle, prioritatea Frantei nu mai este sa traiasca in opozitie cu SUA.
Semnele acestei mutatii merg in profunzime, ba sunt chiar spectaculoase. De la inasprirea pozitiei franceze fata de Iran la relaxarea relatiilor cu Israelul, ca sa nu mai vorbim de gesturile simbolice cum ar fi vacanta petrecuta de Sarkozy in America sau vizita la Bagdad a ministrului de Externe Bernard Kouchner – iata Noua Franta, care ia la modul serios in considerare intoarcerea la structura militara integrata a NATO.
Aceasta schimbare este ataat rezultatul unui calcul politic, caat si cel al unor sentimente profunde. in viziunea lui Sarkozy, francezii nu sunt antiamericani, ci doar anti-Bush. Dorind sa rupa cu trecutul – in special cu mostenirea lui Jacques Chirac – si sa adauge o componenta globala la "mandatul sau pentru schimbare", Sarkozy pregateste calea pentru America post-Bush, care bate la usa.
El stie ca "intoarcerea Frantei" ca factor de influenta in Europa presupune o apropiere de America, miscare care va straange automat relatiile Parisului cu Germania si Marea Britanie, pentru a nu mai vorbi de Polonia si Italia. si la nivel emotional "Sarkozy americanul, Sarkozy cel care face" si care doreste sa fie judecat dupa actiunile sale tinde sa se perceapa ca o intrupare galica a visului american. Ca fiu de imigranti, ascensiunea sa din pozitia de outsider la cea de presedinte este dovada vie a deschiderii societatii franceze.
si in SUA atitudinea fata de alianta cu Europa a suferit modificari dramatice. Esecul din Irak, riscul "irakizarii" in Afganistan si noua ascensiune a Rusiei au abatut America de la sfidarea aroganta caracteristica pentru cea mai mare parte a mandatului Bush si au convins-o sa redescopere valoarea Aliantei.
America are nevoie de aliati si nu este preocupata de potentiala lor forta independenta. Asa cum s-a exprimat un diplomat american, "ultimul lucru de care sunt ingrijorat caand ma trezesc la 3 dimineata este ca Europa devine prea puternica".
Dar apropierea dintre Franta si SUA nu ar trebui sa ascunda alte realitati. Mai intaai, NATO este pe cale sa sufere in Afganistan prima sa infraangere militara. De unde vor veni noile trupe de care este ataata nevoie? Apoi, un membru-cheie al Aliantei – Turcia – s-ar putea aventura periculos in Kurdistanul din nordul Irakului.
Pe de alta parte, nu putem vorbi despre NATO fara a remarca faptul ca cei doi piloni ai Aliantei – Europa si SUA – nu sunt intr-o forma grozava. Ca Europa "stagneaza" i se poate atribui inclusiv lui Sarkozy. Poate ca el reprezinta o veste incurajatoare pentru Alianta, dar politica sa europeana este motiv de ingrijorare pentru continent. Chiar daca Sarkozy afirma ca Europa este prioritara, metodele sale par sa-i contrazica intentiile.
Caracterul complicat si dificil al relatiei personale cu cancelarul German Angela Merkel este intarit de atacurile constante la adresa Bancii Centrale Europene si a presedintelui acesteia, Jean-Claude Trichet. Nu se poate sa aperi Alianta in numele Europei si simultan sa-i slabesti pozitia prin accese de populism si nationalism economic.
Cei trei lideri-cheie ai Europei – britanicul Gordon Brown, Merkel si Sarkozy – apartin unei generatii care nu mai este motivata la nivel emotional de proiectul integrarii. Legaturile lor cu Europa – daca macar exista – sunt in cel mai bun caz de tip rational, nu emotional. Dar va fi ratiunea rece suficienta pentru a crea un pilon european de securitate in contextul Aliantei?
Caat priveste America, ea este "in cadere", ca forta ideologica, dar si ca forta militara. Statele Unite ramaan cea mai puternica tara a lumii, in special din punct de vedere militar, dar se confrunta cu probleme fundamentale ce tin de utilizarea si utilitatea fortei intr-o epoca in care forta este un factor relativ.
Astazi, americanii si europenii deopotriva trebuie sa demonstreze modestie. Altfel decaat in momentul nasterii Aliantei, avem acum de-a face cu o lume multipolara, in care ponderea demografica si economica a Occidentului s-a diminuat si in care acesta concureaza cu modele autoritariste de succes, precum China si chiar Rusia.
In acest nou context, solidaritatea este mai importanta ca intotdeauna. Opinia publicului european fata de SUA este in mare parte negativa si va ramaane asa cel putin paana la alegerile prezidentiale americane din 2008. Similar, perceptia americana despre Franta si Europa se imbunatateste doar incet.
Occidentul va putea sa se reinventeze doar prin respectarea valorilor comune si nu prin exacerbarea diferentelor dintre noi. Chiar daca Alianta e "in crestere", prognoza ei ramane incerta.
Dominique Moisi, membru fondator si Senior Advisor al Ifri (Institutul Francez de Relatii Internationale) este profesor la Colegiul Europei din Natolin, Varsovia.
Copyright: Project Syndicate, 2007
www.project-syndicate.org
