26.6 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăSpecialInculpări în cazul interceptărilor News of the World

Inculpări în cazul interceptărilor News of the World

Rebekah Brooks, fostă protejată a magnatului media Rupert Murdoch, şi alte cinci persoane, între care şi soţul său, au fost inculpate marţi în cadrul scandalului interceptărilor telefonice care afectează presa, poliţia şi clasa politică britanică, a anunţat Parchetul, citat de AFP.

Cele şase persoane au fost inculpate pentru “obstrucţionarea cursului justiţiei”, a anunţat Alison Levitt, reprezentanta Parchetului.

Acestea sunt primele inculpări în acest caz petrecut la tabloidul News of the World, care a determinat-o pe Rebekah Brooks să demisioneze în iulie din postul său de directoare a News International, trustul din care fac parte ziarele britanice ale grupului lui Rupert Murdoch.

Într-un comunicat publicat cu câteva minute înainte de anunţul oficial al inculpării lor, Brooks şi soţul său Charlie au “deplâns această decizie injustă şi care are baze slabe”.

Printre celelalte persoane inculpate marţi figurează asistenta personală a lui Rebekah Brooks, Cheryl Carter, responsabilul cu securitatea al News International, Mark Hanna, şoferul lui Rebekah Brooks, Paul Edwards, care era angajat de News International, precum şi Daryl Jorsling, care era responsabil cu securitatea lui Brooks.

Rebekah Brooks a ocupat în perioada 2000-2003 postul de redactor şef al News of the World, pe care Rupert Murdoch l-a închis în iulie din cauza scandalului interceptărilor.

Conform poliţiei, acest tabloid a interceptat circa 800 de persoane la începutul anilor 2000, pentru a obţine subiecte senzaţionale.

Cele mai citite

FOTO și VIDEO. Incendiu la un centru comercial din Ploiești

Un ansamblu care include magazine şi alţi operatori economici din Ploieşti a fost cuprins de un incendiu, în această dimineaţă, fiind emis mesaj RO-ALERT...

Le-am dat PATRIOT ucrainenilor, pentru că patri(h)oți am trimis în Germania și mai avem în Parlament

Ilustrație: Marian Avramescu Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a decis ca România să doneze un sistem PATRIOT Ucrainei, țară care se confruntă...

Speranță pentru agricultori, chiar și în condițiile secetei: un morcov răsare din Ciucă, după negocierile cu Ciolacu

Ilustrație: Marian Avramescu Agricultorii români se plâng de seceta care a acaparat Europa și țara noastră în special, ce le compromite toate culturile. Se întrevede...
Ultima oră
Pe aceeași temă