Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu s-a opus ieşirii liberalilor de la guvernare, şi-a dat demisia din PNL şi a anunţat că înfiinţează o nouă formaţiune, Partidul Reformator Liberal (PRL). Deocamdată nu a reuşit să tragă după el prea mulţi dintre foştii săi colegi cu funcţii importante, deşi intenţia sa declarată este să devină inclusiv candidatul USL pentru Preşedinţie.
Dar ce şanse are Călin Popescu Tăriceanu în această aventură politică? RL a vrut să vadă cât e de greu pentru un politician să pună pe picioare un nou partid, când nu prea are ce să le ofere eventualilor doritori: nici funcţii, nici fonduri, nici măcar un viitor prea clar. În acest sens, am mers în judeţul Olt şi am pretins că suntem reprezentanţi ai partidului lui Tăriceanu şi avem nevoie de oameni de încredere liberali pentru a înfiinţa filiale locale ale PRL. Experimentul nostru i-a vizat practic pe acei activişti care pot face diferenţa într-un scrutin electoral: primarii şi viceprimarii din mediul rural.
“Mai rămân lângă tine doar cei pe care i-ai servit tu direct”
Din ce am constatat, primarii liberali de la ţară nu prea sunt încântaţi de partidul lui Tăriceanu. Chiar dacă, cel puţin teoretic, PNL şi PRL sunt apropiate doctrinar, aleşii locali văd noua formaţiune ca pe una nesemnificativă. Prin urmare, ezită când vine vorba să rişte pentru a-l ajuta pe fostul premier, deşi nu exclud în totalitate o eventuală colaborare. “Ştiţi cum e la noi, pleci liberal şi termini cine ştie cu cine”, după cum şi-a exprimat crezul politic Alin Bolboaşă, viceprimar în comuna Văleni.
Dintre toţi edilii locali din acest judeţ pe care i-am vizitat, Alin Bolboaşă s-a declarat cel mai dezamăgit de faptul că şefii politici de la Bucureşti îi folosesc doar pentru voturi, apoi îi abandonează. “Noi, eu cu primarul, suntem la primul mandat, dar nu ne aşteptam să fim atât de părăsiţi de la Centru”. Din cauza asta, nu şi-a putut nici el răsplăti susţinătorii care l-au ajutat să devină viceprimar.
“Noi, în doi ani de zile, nu am putut să realizăm nici 10% din ceea ce am promis oamenilor de lângă noi. Anul trecut ni s-au luat bani, anul ăsta ni s-au luat alte două miliarde de lei vechi. Şi atunci, oamenii te părăsesc, pleacă. Mai rămân lângă tine doar cei pe care i-ai servit tu direct”. De aceea, a explicat Alin Bolboaşă, este tot mai greu să găseşti oameni de încredere care să ajute partidul. De exemplu, “ăia supăraţii, care au plecat din PNL de la noi, sunt ăia care cer mult şi oferă puţin”, ne-a pus în gardă viceprimarul.
Concluzia sa e simplă cu privire la tot ce s-a întâmplat cu USL în ultimii doi ani. “Noi suntem ca într-o familie în care părinţii se ceartă mereu. Noi, cei de la nivel local, suntem copiii, care se uită cum se ceartă părinţi şi în timpul ăsta nu avem ce mânca”. Prin urmare, crede alesul local din Văleni, “vin acum europarlamentarele, cum pot să mă duc eu la poarta lui să îi spun cu cine să voteze, dacă în doi ani nu am fost în stare să îi aduc o căruţă cu nisip”.
Totuşi, viceprimarul nu exclude o colaborare cu Partidul Reformator Liberal, “nu se ştie, poate colaborăm, viaţa merge înainte”.
“Mie îmi place banii”
Primarul din comuna Radomireşti, Nicuşor Siia, ne avertizează că pe el noţiuni precum ideologie sau doctrină nu prea îl pasionează. “Mie îmi place banii, politica nu ştiu cui îi place”, expune din start edilul care îi este crezul. “Cât ne dă Tăriceanu, două miliarde?”, este a doua întrebare pe care ne-o adresează alesul local. Când află că nu primeşte nimic, Nicuşor Siia râde. “Bun, şi cine sunt muncitorii şi cine sunt albinele?”.
Şi primarului din Radomireşti îi place metafora familiei, numai că acesta o foloseşte pentru a ne arăta că înţelege că nu sunt fonduri pentru toată lumea. “E ca într-o familie cu cinci copii, nu poţi să îi mulţumeşti pe toţi”. Rămâne, totuşi, să ne mai auzim la telefon, deşi cel mai probabil nu ne va ajuta, “e greu”.
Marin Călin, aflat deja la al treilea mandat de primar în Scărişoara, ar vrea să ştie mai întâi cum se poziţionează şefii săi de la filiala judeţeană Olt. “Ăştia ai noştri din Olt, ce zic? Care dintre ai a ochit spre Tăriceanu?”. Deoarece nu îi dăm un răspuns, tot Marin Călin ne dezvăluie că oricum, pe 13 martie, este organizată o mare şedinţă a liberalilor din Oltenia, la care va participa şi poate acolo va afla mai multe detalii. Apoi mai discutăm. “Încă nu ştiu pentru ce ne întâlnim. Dar daţi pe la mine, vedem ce va fi mâine”, lasă omul o poartă deschisă.
Ca să ne arate că merită să-l avem în vedere, dacă Partidul Reformator Liberal ajunge mai important, ne mai împărtăşeşte un secret, din care noi trebuie să înţelegem că unei formaţiuni politice îi e greu să pătrundă până la bază, până la popor, dacă nu are omul potrivit. “Eu sunt aici de trei mandate, i-am bătut pe toţi de fiecare dată. Am reuşit să-i înving datorită profesiei mele: eu sunt agricultor şi am tot pământul ăsta aici luat în arendă de la oameni”. Faptul că le ară, seamănă şi le recoltează sătenilor terenurile e un avantaj pentru Marin Călin. “Nici nu a trebuit să fac campanie electorală în 2012. Mă duceam la oameni: «Băi, tu ai pământul în arendă la mine, câţi sunteţi în casă? Trei. Atunci, trei să mă votaţi». N-a trebuit să cheltui, practic, nici un leu”, s-a lăudat edilul.
“Ce vrea Tăriceanu e greu”
Tocmai pentru că, deocamdată, nu prea are ce promite, lui Călin Popescu Tăriceanu i-ar fi foarte greu să adună în partidul său oameni care au experienţa organizării politice de la nivel local. “Ce vrea Tăriceanu e greu”, remarcă fostul său coleg Constantin Dobriţă, primar în comuna Mihăeşti. “Nu am nimic cu omul, dar… Pentru mine a fost cel mai bun dintre premieri. Ideea e că în grabă nu se face treabă”, explică edilul. Cert este că nu e dispus să-l ajute. “Abia mă descurc pentru mine, e greu să-i ajut şi pe alţii”. Totuşi, nici el nu închide uşa complet. “Pentru europarlamentare nu mai e timp. Iar până la prezidenţiale mai vorbim, suntem aici”.
Secretarul comunei Cilieni, acum funcţionar public, dar liberal până de curând, ţine încă la acest partid. “E păcat de PNL, că se rupe, se duce”. Nici că USL nu mai există nu e bine. “Noi nu avem probleme cu PSD, colaborăm, nu se pune problema”.
Preşedinţia, visul lui Tăriceanu
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu e convins că noua sa formaţiune, Partidului Reformator Liberal, pe care a anunţat-o public la sfârşitul lui februarie, va avea sprijin popular. „Sute de persoane m-au asigurat de sprijinul lor – persoane publice, reprezentanţi ai profesiilor liberale şi ai mediului de afaceri, reprezentanţi ai mediului academic, intelectuali şi oameni simpli care cred şi vor să se implice într-un proiect liberal autentic. Am decis înfiinţarea unui nou partid, Partidul Reformator Liberal, din două considerente. În primul rând, trebuie să-i aducem împreună pe toţi cei care cred în valorile şi principiile liberale. Contăm pe sprijinul celor care au convingerea că a venit timpul ca România să aibă pentru prima dată un preşedinte liberal”, a explicat fostul premier motivul pentru care ar fi plecat din PNL.
Călin Popescu Tăriceanu, care a plecat din PNL după ieşirea acestui partid de la guvernare şi din Uniunea Social Liberală, a mai precizat că a creat şi un comitet de iniţiativă pentru înfiinţarea PRL, care va va organiza la nivel naţional pe toţi care i se alătură. Mai mult, fostul premier speră să refacă USL şi să devină candidat la prezidenţiale a acestei alianţe.
“Cel mai mult, în acest moment, îmi doresc, ca împreună cu partenerii din USD să refacem acest proiect al USL-ului. Oamenii şi-au pus în noi nişte speranţe. Am creeat niştea aşteptări.. Nu mă intereseazăniciun post. Am fost prim-ministru. E caraghios, după ce ai fost premier să-ţi doreşti mai puţin . Îmi doresc ceva mai mult”, declara fostul liberal în urmă cu o săptămână.
Pe invers
Dacă în 2014, Călin Popescu Tăriceanu a cerut PNL să rămână în cadrul USL şi a demisionat din Partidul Liberal când acesta s-a retras de la guvernare, în 2012 gândea exact pe dos. Fostul premier credea atunci că Uniunea Social Liberală este doar o alianţă electorală ce nu va dura prea mult. „USL este doar o alianţă electorală şi cred că PNL şi PSD vor merge, la un moment dat, pe căi separate”, afirma liderul liberal.