25.6 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăSpecialÎNCHISOARE pentru fostul șef de la Protecţia Consumatorilor Constanţa. Unde ar putea...

ÎNCHISOARE pentru fostul șef de la Protecţia Consumatorilor Constanţa. Unde ar putea face muncă în folosul comunității

Fostul șef al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa Mihai Perifan a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare cu suspendare, pentru cumpărare de influență, după ce ar fi încercat să îi dea mită unui poliţist, în baza unor informaţii primite de la un inspector ANAF, informează Mediafax. 

Citește și: Un poliţist bârlădean a fost condamnat DEFINITIV la închisoare, după ce a rănit mortal un pieton

Instanța a admis cererea lui Mihai Perifan de schimbare a încadrării juridice din dare de mită în cumpărare de influență.

De asemenea, magistrații i-au impus lui Mihai Perifan să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de calificare profesională, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii comunitare.

Totodată, pe parcursul termenului de supraveghere, el va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanța sau la Căminul pentru persoane vârstnice din municipiul Constanţa, cu excepția cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, pe o perioadă de o sută de zile lucrătoare. Numărul zilnic de ore urmează să fie stabilit, conform legii de executare a pedepselor, au mai hotărât magistrații.

Celălalt inculpat din acest dosar, inspectorul ANAF Damu Fundulea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Și în cazul său, Tribunalul Constanța a decis că trebuie să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii comunitare și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa sau la Căminul pentru persoane vârstnice din municipiul Constanţa, pe o perioadă de o sută de zile lucrătoare.

Instanța a mai decis confiscarea sumei de 15.000 de euro, dată de Mihai Perifan denunțătorului și obligarea celor doi inculpați la plata a câte 5.000 de lei, cheltuieli judiciare.

Decizia poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Fostul șef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa Mihai Perifan şi inspectorul de la Direcţia Generală Antifraudă a ANAF Damu Fundulea au fost trimişi în judecată, în luna aprilie, de DNA – Serviciul Teritorial Constanţa, pentru fapte de corupţie.

Procurorii îi acuzau pe Mihai Perifan de dare de mită, iar pe inspectorul ANAF de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Potrivit DNA, în 19 martie, Mihai Perifan, pe baza informaţiilor primite de la Damu Fundulea, inspector la ANAF – Direcţia Generală Antifraudă, detaşat ca specialist antifraudă fiscală la Parchetul Tribunalului Constanţa, a promis unui poliţist suma de 15.000 de euro, pentru ca un subordonat de-al acestuia să conducă cercetările dintr-o cauză penală pe care o instrumenta, de o asemenea manieră încât să se ajungă la o soluţie favorabilă pentru o rudă a sa şi societăţile apropiate acesteia, dându-i în aceeaşi zi suma de 14.000 de euro.

În 20 martie, în acelaşi scop, Mihai Perifan a remis aceleiaşi persoane suma de 1.000 de euro, fiind prins în flagrant.

Cele mai citite

Viktor Orban avertizează că UE se îndreaptă către un „război rece economic” cu China

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat vineri că Uniunea Europeană riscă să intre într-un "război rece economic" cu China, în contextul pregătirilor blocului european...

Jumătate dintre români nu economisesc pentru bătrânețe, avertizează economiștii

Aproximativ 50% dintre români nu au economii pentru pensie, o realitate alarmantă, avertizează economistul Radu Crăciun, într-un interviu acordat HotNews. Această situație este cauzată, în...

Cea mai așteptată funcție pentru Spotify: Offline Backup

Spotify a anunțat lansarea unei funcții noi, numită Offline Backup, disponibilă exclusiv pentru utilizatorii Premium. Offline Backup, funcție nouă pentru Spotify Această funcție le permite utilizatorilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă