21.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialÎncepe sezonul grevelor din administraţie

Începe sezonul grevelor din administraţie

Funcţionarii din administraţia publică locală vor protesta, luni, în toate judeţele din ţară, iar pentru ca participarea să fie cât mai masivă, în urma lor, birourile vor fi încuiate, iar activitatea instituţiilor sistată pentru câteva ore. Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), Valer Suciu, care este şi liderul Sindicatului Civitas din Primăria Cluj-Napoca a declarat, miercuri, că acesta este primul protest şi că urmează ca în octombrie sindicaliştii să intre într-o grevă generală, care ar putea dura până la o lună de zile.

Protest preventiv

Liderii de sindicat încearcă astfel să împiedice adoptarea, de către Guvern, a unor măsuri care vor face condiţiile de muncă ale oamenilor din sistemul bugetar şi mai greu de suportat, respectiv tăierea primei de concediu, a celui de-al 13 salariu, reducerea salariului minim garantat la 640 de lei, anularea coeficienţilor de ierarhizare sau modificarea contractului colectiv de muncă, dar şi a celui individual, în sensul scoaterii termenului de “durată nedeterminată”. „Un prim protest va fi organizat luni, când vor fi pichetate prefecturile din ţară şi guvernul, alături de cei de la Cartel Alfa. În a doua parte a lunii octombrie s-ar putea să intrăm în grevă generală pe durată limitată de o lună, organizată în administraţia publică, astfel încât se va ajunge la blocarea activităţii din primării şi consilii judeţene. În aceste condiţii ajungem să lucrăm pe gratis şi de aceea va trebui să protestăm”, a declarat Valer Suciu. Liderul Cartel Alfa Cluj, Grigore Pop, a spus şi el, cu aceeaşi ocazie, că speră ca la protestul de luni, să participe în jur de 5.000 de sindicalişti. FNSA reprezintă peste 50.000 de membri la nivel naţional.

Cele mai citite

Vulnerabilitate? Adjunctul directorului SRI a fost trecut în rezervă, astfel că SRI are vacant și postul de director și un post de director adjunct

Președintele Klaus Iohannis l-a trecut în rezervă pe unul dintre directorii adjuncți ai SRI, ceea ce face ca, în SRI, să fie vacante simultan...

Ce fac politicienii dați în mintea copiilor, de 1 Iunie

Ilustrație: Marian Avramescu Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, se încadrează, anul acesta, în perioada campaniilor electorale din România pentru alegerile locale și pentru...

Vulnerabilitate? Adjunctul directorului SRI a fost trecut în rezervă, astfel că SRI are vacant și postul de director și un post de director adjunct

Președintele Klaus Iohannis l-a trecut în rezervă pe unul dintre directorii adjuncți ai SRI, ceea ce face ca, în SRI, să fie vacante simultan...
Ultima oră
Pe aceeași temă