11.1 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialÎncepe căutarea de manageri privaţi

Începe căutarea de manageri privaţi

Se caută directori pentru Hidroelectrica, Oltchim, SNLO, Electrica şi Romarm.

 

Compania Pedersen&Partners a fost aleasă pentru a oferi serviciile de consultanţă în recrutarea de personal de conducere la companiile cu capital majoritar de stat aflate în subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), informează The Money Channel. Reprezentanţii Peder-sen&Part-ners au precizat că aşteaptă semnarea propriu-zisă a contractului.

 

Cine a concurat

Comisia de evaluare a analizat ofertele tehnice şi financiare ale Pedersen&Partners, Agenţia de Servicii Profesionale SRL, respectiv Asocierea George Butunoiu Group cu SCA Biriş-Goran. Alte două oferte, ale Lugera&Makler şi Stein&Partner, au fost respinse pentru că ar fi fost depuse cu întârziere. Contestatarii susţin că ar fi ajuns în timp util la minister, dar că nu li s-ar fi permis să intre timp de jumătate de oră, astfel că au întârziat cu cinci minute faţă de ora-limită. Semnarea contractului se va face după o decizie a Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor.

Ce face consultantul

Consultantul va întocmi caietele de sarcini ce vor sta la baza licitaţiilor pentru desemnarea firmelor de recrutare a viitorilor manageri. Consultantul va selecta, împreună cu reprezentanţii ministerului, informaţiile economice care sunt necesare firmelor de recrutare pentru selecţia managerilor. De asemenea, consultantul va stabili elementele esenţiale care trebuie urmărite în interviurile finale. Suma maximă a contractului pentru cele cinci companii vizate în această fază este de 600.000 de euro.

Care sunt companiile vizate

Primele companii aflate în subordinea Ministerului Economiei care vor avea management profesionist, desemnat prin metode specifice, au fost stabilite la nivel guvernamental, la propunerea MECMA. Companiile sunt S.C. Hidroelectrica S.A, S.C. Oltchim S.A, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), Electrica Furnizare şi Compania Naţională Romarm S.A.

Cât va câştiga un manager

Salariul unui manager privat, pentru companiile de stat care vor avea un astfel de management, ar putea fi între 5.000-10.000 euro pe lună, potrivit unor surse citate de NewsIn. „Salariile exorbitante vehiculate recent sunt aiuristice. Managerii privaţi nu vor primi bonusuri, decât în situaţia în care vor face profit peste cel previzionat”, au mai spus aceleaşi surse. Potrivit unor informaţii neoficiale, managerii companiilor profitabile ar urma să câştige chiar şi un milion de euro pe an. 

Cele mai citite

Ministrul de externe thailandez demisionează neașteptat

Ministrul de externe thailandez Parnpree Bahiddha-Nukara a demisionat, a anunțat duminică guvernul, după ce a fost înlăturat din funcția de vicepremier în cadrul unei...

FOTO. Parcul Liniei din sectorul 6, în faza a doua. Este cel mai lung parc liniar din Europa

Parcul Liniei 2 din Sectorul 6 al Bucureștiului a fost inaugurat duminică, fiind a doua fază a acestui proiect ambițios. Amenajat de Primăria Sectorului...

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...
Ultima oră
Pe aceeași temă