11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialIncendiu puternic în zona Șoseaua Chitilei. Două imobile sunt afectate de flăcări

Incendiu puternic în zona Șoseaua Chitilei. Două imobile sunt afectate de flăcări

Un incendiu a izbucnit, miercuri dimineață, la un imobil din strada Șoimului, în zona Șoseaua Chitilei, arată Agerpres. Din primele informații transmise de ISU, este afectată și o altă locuință.

Potrivit pompierilor, flăcările au izbucnit la o casă cu parter și etaj, iar mansarda a fost mistuită în scurt timp.

Pompierii au intervenit cu șase autospeciale de stingere a flăcărilor, două echipaje SMURD, o autospecială de descarcerare și cu o autoscară. 

Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU București, a transmis că nu există nicio victimă în incendiu.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă