10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialINCENDIU la Spitalul Witting din Capitală, din cauza unui scurtcircuit

INCENDIU la Spitalul Witting din Capitală, din cauza unui scurtcircuit

Un incendiu a izbucnit la Spitalul Clinic CF Witting, miercuri, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit la o lampă de iluminat aflată într-un vestiar de la subsolul unităţii sanitare, informează Mediafax.

Informația provine de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.

În urma incendiului, care a izbucnit miercuri la prânz, nu au fost înregistrate victime. Persoanele care se aflau în vestiar au ieşit imediat după ce focul a izbucnit şi au sunat la numărul de urgenţă 112.

ISU Bucureşti-Ilfov a trimis la locul incendiului trei autospeciale de stingere, trei ambulanţe SMURD, o maşină de descarcerare şi o autoscară, însă nu a fost necesară intervenţia acestora, focul fiind stins cu un extinctor.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...
Ultima oră
Pe aceeași temă