Un incediu de proporţii a avut loc în localitatea arădeană Petriş, în urma căruia au ars 400 metri cubi de lemn. Focul a izbucnit pe o platformă de lemne, care aparţine unei societăţi comerciale.
Ce spun pompierii
„Garda de intervenţie nr.2 Birchiş a intervenit cu o autospecială şi patru subofiţeri. În momentul sosirii la locul intervenţiei incendiul se manifesta cu violenţă şi pe o suprafaţă mare la materialul lemnos de pe platformă. După executarea recunoaşterii preliminare comandantul de echipaj a solicitat forţe în sprijin de la Garda de intervenţie nr.1 Bârzava şi de la SVSU Săvârşin”, a declarat lt. George Pleşca, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş”Arad.
Garda de Intervenţie Bârzava s-a deplasat la locul incendiului cu o autospecială de capacitate mare şi doi subofiţeri, iar SVSU Săvârşin cu o autospecială de stingere şi doi voluntari. Intervenţia s-a dovedit a fi deosebit de dificilă datorită lipsei surselor de apă. Autospecialele de intervenţie au alimentat din râul Mureş sau de la hidranţii din localitatea Săvârşin. Incendiul a fost limitat şi lichidat după şase ore de intervenţie. „Pentru a se evita reaprinderea acestuia un echipaj de intervenţie a rămas să asigure zona pentru încă patru ore”, a declarat lt. George Pleşca.