31.4 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialÎncălzirea Galaţiului va fi scoasă la mezat

Încălzirea Galaţiului va fi scoasă la mezat

Punctele termice şi conductele de distribuire a apei calde şi căldurii vor fi scoase la licitaţie, după ce instanţa a hotărât dizolvarea regiei locale.

 

Încălzirea oraşului în sistem centralizat în anii viitori este pusă sub un mare semn de întrebare, după ce Tribunalul Galaţi a înlocuit măsura reorganizării judiciare cu aceea a dizolvării regiei locale Apaterm SA. Practic, se va ajunge ca activele societăţii, din care fac parte şi punctele termice (PT) şi reţelele să fie scoase la licitaţie pentru plata către creditorii înscrişi la masa credală. Falimentarea regiei este urmarea proastei administrări şi clientelismului.

Apaterm SA s-a divizat pe 31.10.2004, când a avut loc desprinderea Apă Canal SA. Pentru că finanţarea ISPA nu ar fi putut fi obţinută dacă Apă Canal SA avea datorii, toate datoriile au rămas înregistrate la Apaterm. De atunci, la conducerea societăţii s-a aflat juristul Goerge Cubasa, susţinut de PSD. Datoriile Apaterm s-au acumulat, ajungând la peste 390 milioane de lei, adică aproape 100 de milioane de euro, în condiţiile în care regia are de încasat de la clienţi doar 81,5 milioane de lei. Conducerea Apaterm a solicitat Tribunalului Galaţi deschiderea procedurii de reorganizare judiciară. În dosarul 4783/121/2011, instanţa a aprobat deschiderea procedurii, numind ca administrator judiciar Rominsolv SPRL Bucureşti. CLM a numit ca administrator special pe Adriana Stratulat. Acum, Tribunalul a respins planul de reorganizare şi a decis înlocuirea administratorului judiciar cu lichidatorul Corina Curutz, în vederea derulării „procedurii simplificate a falimentului”.  Hotărârea judecătorului sindic este definitivă şi executorie.  Text Box:

Bătălie pe distribuţia căldurii

Sentinţa survine pe fondul tentativelor mai multor consilieri PDL şi PC de a obţine atribuirea distribuţiei de agent termic şi concesionarea reţelelor şi punctelor termice către producătorul de energie termică, SC Electrocentrale SA, din portofoliul Ministerului Economiei, care urmează să fie privatizată la cererea FMI. Interesele sunt mari, pentru că numai în modernizarea PT-urilor municipalitatea a investit 21 milioane de lei.

Cele mai citite

Cele nouă puteri nucleare își dezvoltă arsenalul, avertizează SIPRI

Cele nouă țări recunoscute ca fiind puteri nucleare își dezvoltă arsenalul, avertizează Institutul Internațional de la Stockholm pentru Cercetări în domeniul Păcii (Stockholm International...

Ministerul Finanțelor lansează pe 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație

Ministerul Finanțelor lansează marți, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație. „Recurența cu care investitorii revin către emisiunile de...

Premierul Marcel Ciolacu și prim-ministrul Statului Liber Bavaria, Markus Söder, vor coordona prima ședință comună de guvern România-Bavaria

Premierul Marcel Cioacu se află, începând de astăzi, într-o vizită oficială de două zile în Landul Bavaria, Germania, în contextul marcării a 25 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă