20.1 C
București
joi, 25 iulie 2024
AcasăSpecialÎn timp ce bacteriile ucigașe invadau spitalele din România, demnitarii și medicii...

În timp ce bacteriile ucigașe invadau spitalele din România, demnitarii și medicii se tratau în străinătate

Un ministru, doi secretari de stat și disrectorului unuia dintre cele mai mari și cunoscute spitale din țară au ales să se trateze în străinătate de afcețiunile de care sufereau. În acest timp, în România, mureau oameni din cauza infecțiilor din spitale.

Potrivit unei noi investigații a GSP, Cătălin Cîrstoiu, fostul dircetor al Spitalului Universitar de Urgență din București și actual decan al Facultății de Medicină, Alexandru Rafila, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, fost consilier al ministrului Bănicioiu și actual președinte al Societății Române de Microbiologie, Dorel Săndesc, fost șef ATI la Spitalul Județean din Timișoara, secretar de stat pe timpul dramei de la „Colectiv”, șeful Asociației Române de Anestezie și Terapie Intensivă și Daniela Bartoş, ministrul sănătăţii în perioada 2000-2003 în Cabinetul Adrian Năstase, șeful secției medicale a Spitalului Clinic de Urgență Floreasca au ales să se trateze în clinici din Austria, Italia și Japonia.

C. Cîrstoiu: ”Mulți medici din România s-au operat în străinătate”

Cătălin Cîrstoiu a declarat pentru GSP că s-a operat, în anul 2009, la spitalul AKH Viena pentru nu avea o soluție în România. Cîrstoiu avea cancer de amigdală și spune că în anul în care a ales să meargă la Viena, în România nu se făcea acest gen de operație.

”Aveam nevoie de o radioterapie țintită, ganglionii cervicali sunt foarte sensibili. O radioterapie imprecisă mi-ar fi produs mari probleme. Și știți cum e radioterapia în România.Dezastruoasă!”, a declarat fostul șef al SMU. Cîrstoiu mai spune că vreme de trei săptămâni numeni nu a putut să-i pună un diagnoztic în România. În plus, profesorul mai subliniază că ” mulți medici din România au făcut asta. S-au operat în străinătate”.

A.Rafila: ”N-am avut în România soluție terapeutică”

Alexandru Rafila, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, fost consilier al ministrului Bănicioiu și actual președinte al Societății Române de Microbiologie spune că s-a decis pentru Viena deoarece nu avea o soluție terapeutică în România.. ” A fost de supraviețuire”, a spus Rafila pentru GSP.

Și Rafila, tot AKH din Viena și tot în anul 2009 s-a operat. ”Aveam un chist gigant pe rinichi, făcusem tensiune 20 cu 12 și, dacă întârziam, aveam riscul de a-mi pierde un rinichi (…)S-au operat oameni importanți în străinătate.(…) Președintele României.Traian Băsescu, de pildă”.

„Chiar când am avut nevoie, Institutul Fundeni era divizat în trei părți. Era o nebunie la Fundeni! Și nu am avut timp”

Fostul secretar de stat mai spune că în perioada aceea, ”Fundeniul se restructura. Și i-am rugat pe colegii mei din spitale să-mi dea un sfat, să găsesc o soluție. Am fost contracronometru, n-am avut timp”.

”N-am avut în România soluție terapeutică. M-am decis repede pentru Viena. N-am avut ce să fac! Era o chestiune de supraviețuire”, a mai spus Rafila.

Dorel Săndesc: ”Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat”

Dorel Săndesc, fost șef ATI la Spitalul Județean din Timișoara, secretar de stat pe timpul dramei de la „Colectiv”, șeful Asociației Române de Anestezie și Terapie Intensivă, s-a operat de prostată în ianuarie 2016, după tragedia de la Colectiv. El spune că a făcut operația la Milano, iar terapia în Japonia, pentru că în România nu existau condiții tehnice. 

”Am fost diagnosticat cu cancer la prostată în noiembrie 2015. Și am făcut operația pe 27 ianuarie 2016”, a spus Săndesc pentru GSP. .

Operația a fost făcută la o clinică din Milano, de către un medic român, după spusele fostului secretar de stat. Apoi a plecat la terapie în Japonia

”Am făcut într-un centru special, pe o tehnică aparte, care concurează chimioterapia.Se numește imunoterapie oncologică și mi-au făcut în Japonia un fel de vaccin cu propriul meu sânge”, a mai spu Săndesc.

”Să știți că m-am operat ca persoană particulară la Milano deși îndeplineam toate condițiile să-mi plătească statul. Dar, sincer, n-am vrut să aștept trei luni. Și vă mai spun ceva: l-am adus acum pe medicul acesta în România să opereze robotic la Timișoara. A și făcut o operație. Mi-a zis și mitropolitul Banatului: „A fost scris să scapi și să aduci tehnologia asta aici”. Iar, apropo, soția mea s-a operat în România”, a mai spus demnitarul.

”Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat! Și cred că noi, doctorii români, facem o treabă excelentă. Uitați, acum sunt la Londra, la un congres internațional de ATI, și deja am început să cam deranjăm noi, românii, că am ocupat mai multe funcții de conducere în forurile internaționale”, a mai subliniat doctorul.

D. Bartoș:  ”Mai vin şi pacienţii cu microbi de acasă”

Daniela Bartoş, ministrul sănătăţii în perioada 2000-2003 în Cabinetul Adrian Năstase, șeful secției medicale a Spitalului Clinic de Urgență Floreasca spune pentru GSP că, în 2003, a ales să se opereze la Viena, de fapt să facă o corecție chirurgicală a monturilor, ca să evite ”popularizarea” .

”A avut loc imediat după terminarea mandatului la Ministerul Sănătăţii şi am dorit să evit popularizarea acestei probleme personale. Dar să ştiţi că eu am suferit o operaţie în ţară”. a spus Bartoș

Despre infecţiile intraspitaliceşti fostul ministru al Sănătății spune ea consideră că ”marea problemă o constituie abuzul de antibiotice şi proasta lor utilizare. Mai contribuie şi spitalul cu achiziţii proaste, o branulă sau o sondă urinară nesterile, dar mai vin şi pacienţii cu microbi de acasă”.

”– Care credeţi că este incidenţa infecţiilor nosocomiale în spitalele din România?
– În niciun caz nu sunt 0,2 cât sunt raportate acum. Cred că undeva la zece la sută. Să ştiţi că infecţii nosocomiale au fost, sunt şi vor fi în continuare peste tot în lume. Problema din România este că toată lumea s-a relaxat. Nimănui nu-i mai este frică de nimic. Înainte, când venea Sanepidul în spital parcă venea dracul. Acum nu mai vine deloc Inspecţia Sanitară.

– Nu mai sunt controale?
– Au venit după Colectiv. Dar până atunci nu mai veniseră de trei ani. Şi dacă nu există frica de control, nimeni nu face nimic din proprie conştiinţă. Asta-i mentalitatea acestui popor.”, a masi spus fosta ministră.

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă